Daniel Vișan-Dimitriu - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Sonetul frunzelor de-apoi.

    Atâtea frunze mor și cad,
    Când mai abrupt, când mai ușor,
    Pe un covor înșelător,
    Un Styx al lor, un fel de vad.

  • O viață și o zi

    Din alte lumi și timpuri sau, poate, dintr-un vis,
    Te-ai avântat spre oameni prin porți ce s-au deschis,
    Lăsându-ți libertatea o viață de-a trăi
    Alături de acela pe care-l vei iubi.

  • Puterea deznădejdii

    Cu ochii-nchişi, cu faţa-n vântul rece,
    pe ţărmul unei lumi atât de rea,
    te rogi ca, dintre-ai tăi, să nu mai plece,
    chiar dacă sunt sătui de viaţă grea.

  • Cercuri de lacrimi

    Era o seară de sfârşit de vară,
    c-un cer atât de roşu spre apus,
    de parcă cineva, acolo sus,
    ştia că sângele îţi fierbe, iară,

  • Testul iubirii

    Nu îmi testa iubirea pentru tine
    și nu te îndoi de ea nicicând!
    E-a ta, o poți simți, îți aparține
    și-o poți vedea, chiar ochii închizând.

  • Valuri

    Vom face, printre valuri, valuri,
    și ne vom cufunda-n apus
    atât de jos și-atât de sus,
    prin lumea noastră fără maluri.

  • Să-mi fie dor?

    Te-ntrebi de-mi este dor? Nu, nu îmi este
    Decât atunci când fulgii de zăpadă
    Se-ndepărtează, nu vor să mai cadă
    Şi-ncepe-un anotimp ca de poveste.

  • Firul de roșu

    Eu am ales o floare și nu este
    nici floarea ce te-mpiedică-a uita
    nici una care crește sus, pe creste,
    sau care peste ape-ar vrea să stea.

  • Doar tu

    Poți face orice c-o privire sau gând
    din care să simt că îmi ceri să îți vând
    bucăți de dorință sau metri de dor
    din tot ce-mi aduni pe-al iubirii fuior.

  • Dor străin

    Sunt singur pe stânca bătută de vânt,
    Pe-o coastă abruptă de munte,
    Și nu știu ce caut aici, pe Pământ,
    Cu simțuri ciudate, din pene veșmânt,