Danab - creaţii proprii

Nu închide Doamne, Uşa Mântuirii,
Nu lua din inimi Duhul Tau cel Sfânt.
Lasă-ne în suflet fiorul Iubirii,
Lângă noi păşeşte, pe acest pământ.

"-E frig afară!" Spune trist,pămantul,

"Iar norii plin de apă vin mereu,

Sărac nu ești atunci când masa
este lipsită și-o duci greu.
Sărac tu ești atunci când casa
e-nchisă pentru fratele tău!

M-așez azi la masă ..incep ca să scriu,
Și sufletu-mi toarce menirea.
Eu știu lună dragă,știu.E târziu.
Nu-ți mai ascunde privirea.

Mergând pe drumul vieții
Ai fost mereu,cu mine,
Mi-ai mângâiat durerea
în plâns! Și-n bucurii,

De-atâta timp tăcerea mea te cheamă,
Și-aștept să primesc de la tine vești,
Chiar dacă nu suntem de-aceeași mamă,
Mi-ar fi plăcut sa știu că frate-mi ești.

Te scoală, Iubito şi vino, frumoaso
Priveste cum iarna-a trecut,
Şi ploaia s-a dus.. Şi drumul spre-Acasă
e greu zi de zi tot mai mult.

Când vine cu dispreț descurajarea
lovindu-ți sufletul împovărat,
Ridică-ți ochii și priveste zarea:
În încercare,El când te-a lăsat?

Mi-am pus nădejdea-n Domnul.
Spre mine S-a plecat!
Din groapa cea adâncă
m-a scos! Viață mi-a dat!

De Tine,sufletul mi-e plin
în lume-aceasta,mare.
Chiar dacă umblu ca străin
spre Țara cea de Soare.