Danab - creaţii proprii

De multe ori îţi pierzi speranţa,
De multe ori, descurajat
Tu mergi prin valea de suspine
Şi spui că Domnul te-a uitat!

Culege-mi tu visul ce l-am făurit
Alături de tine in clipe senine,
Aşează-l pe-un ram din al tău infinit
Să-ţi spună mereu "ce dor mi-e de tine."

Doarme amurgul.. sfios cântă luna
din harfa-i umbrită de cerul senin,
Eu stau la fereastră.. iar Tu îmi dai mâna
şi-mi spui cu iubire: "Curând am să vin!"

N-ai mai venit demult prin sat...
Atâta vreme a trecut
Din ziua-n care ai plecat..
De-atunci, eu nu te-am mai văzut...

S-a născut Iubirea
Într-o iesle mică
Pe pământul aspru
De furtuni lovit,

Împarte-ţi pâinea cu omul flămând
Şi-n casa ta adu-l pe cel sărac,
Căci Domnul, niciodată suspinând
N-o să te lase.. nu vei fi uitat..

Ce dulce şi gingaşă eşti Iubire
Venită printre noi, din zări cereşti
Ne umpli inima de fericire
Cu cât ne umpli.. tot mai dorită eşti.

Ascuns în Mâna Ta, Părinte
Cu tot ce am, cu tot ce sunt
Cu aripile ce-mi par frânte
Dar spre-nălţimi, mereu, zburând,

Ai fost cândva plin de putere sfântă
Şi Duhul Lui te însoţea mereu,
Dar n-ai vegheat! N-ai mai rămas pe Stâncă
Şi-acum eşti obosit şi-ţi este greu.

Te cheamă Iubirea! Ascultă-I iar, Glasul

Te cheamă să vii şi să fi mântuit,