Dan Eugen Munteanu - creaţii proprii

Din ciclul: Pandemia


N-a fost dat nicicând să fiu,

Lumea s-a-ntors cu fundu-n sus
ne-a fost prezis să mai trăim și asta,
rugându-ne-n genunchi și mai presus
acum când a tunat din Ceruri: Basta!

Ce-am fost atunci, am vrea sa fim mereu
Copii cu-nalte idealuri
Voi, Dascălii, eraţi ca paveze la greu,
şi ne-aţi format pentru-ale vieţii valuri...

Ieri, culorile şi stofa ,
Tot ce-a fost croit odat’
sunt prescrise la Trecut ,
toate : vechi şi demodat !

( Liceului meu Vasile Alecsandri din Galaţi )


Ai fost odată ca-n poveşti ,

Primăvaro, Primăvaro !
Unde-ai fost ? Te-am căutat!
Dar venii pe ne-aşteptat
la Românii tăi, la ARO!

Mut rămâi în lumea-n care
după-atâta Dezvoltare,
Unii n-au nici de mâncare,
iar de sete se şi moare.

Din şocul lipsei crase de dovezi
O fiinţä a creat demult Divinitatea
C-aproape nici nu-ţi vine să mai crezi
că numai Zeii au precedat Umanitatea...

De vrei sau nu, nu ţi-e uşor s-accepţi
că tot ce-i tânăr mai şi-mbătrâneşte...
De-aceea-i greu la timp să te deştepţi
să-ţi savurezi trăirea clipei omeneşte.

De câte ori ţi s-a-ntâmplat
să-ţi pui banala întrebare:
- Cu ce-am greşit eu, Doamne, oare?
Nu-mi amintesc de vreun păcat ...