Mulţumim... - Costache Ioanid

un salut pentru sora Bianca


Bun venit la noi în ţară,
floare din Sion!
Peste munţi şi râuri zboară
fericitul zvon!

Căci te poartă încă-n minte
apele în mers.
Urmă ta pe drumuri sfinte
încă nu s-a şters.

Încă mai sunt paşi pe praguri,
şoapte de cuvânt.
Şi atâtea lungi şiraguri
de-amintiri mai sunt!

O, câţi martori străbătură
ţară pe poteci
că să ducă din Scriptură
viaţă cea de veci!

Cum porniră din iudeea
primii ucenici,
de-au ajuns de la Pereea
pan-la noi aici.

Au brăzdat cu Vestea Bună
lumea-n lung şi-n lat.
Şi cu harul împreună
şi pe ei s-au dat...

Cum le-au nins pe urmă paşii
secoli lungi şi grei!
Unde sunt acum urmaşii
fraţilor iudei?

Ei s-au risipit în lume
că o jertfă-n scrum.
Sângele cel fără nume
e în noi acum!

În străvechile imperii
fraţii lui ISUS
glasul Sfintei Evanghelii
ei întâi l-au dus.

Ei ne-au dat cu inimi pline
harul salvator.
(Dacă nu-l păstrarăm bine,
nu e vină lor!)

Dar în vremea cea din urmă,
peste-un duh iobag,
alţi iudei din sfânta turmă
înălţară steag.

Se topeau în noi nămeţii
de mesaju-nalt,
ascultau solia vieţii
munţii din bazalt.

Biblia tăia în iureş
codrii de molid.
Răsunau pe Olt şi Mureş
Psalmii lui David!

Şi citeau la foc bătrânii
rugi din Canaan,
iar pe marginea fântânii-
cartea lui Ioan...

Îşi lua păcatul zborul
cu-ale lui câtuşi
Zeci de ani Mântuitorul
a bătut la uşi.

Răsună prin sate pildă
fiului hoinar.
Petru predică în tundra,
Pavel în talar.

Şi acum, iubita sora,
floare din Sion,
chip de vajnică Debora,
rouă din Hermon,

stai şi-ascultă cum adie
cântecul la noi,
de la marea argintie
până la Negoi...

Strânge cântecele noastre,
snopi de ghiocei,
să le duci pe cai albastre
fraţilor evrei.

Strânge-le cu drag petale,
ia-le că pe-un rod,
să le-aşterni de la Magdala
până la Asdod!

Du-le fraţilor că hrană,
că un sfânt izvor,
că s-aline orice rana
pe obrazul lor.

Şi pe steagul ce-n furtună
l-au purtat cei vii,
pune cântecul cununa
peste veşnicii.

Spune-le că azi când creşte
holdă ce-o iubim,
tot ce e creştin priveşte
spre Ierusalim!

că din largi meridiane,
că şi din Carpaţi,
va salută milioane
de surori şi fraţi.

Urc-apoi sub zarea dulce
dealul noii legi,
unde noi am pus pe cruce
Mielul lumii-ntregi.

Şi pe culmea cea albastră,
Regelui divin
spune-I tu, din partea noastră:
"MULŢUMIM!"

AMIN

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.