Mărţişor - Costache Ioanid

Oamenii, în luna mart,
când e ghiocelu-n floare,
unii altora-şi împart
mărţişoare.

Mărţişorul de-obicei
e de aur sau de-argint
sau din cioburi care mint,
din metale cu polei,
e din fier sau e din plumb
dar nu-i scump;
ci se ia cu câţiva lei.
Tu-l păstrezi căci el sclipeşte.
Însă micul tău simbol
vezi că, totuşi rugineşte
şi se da treptat de gol.

Dar, cândva, pe cai albastre,
printre nori de borangic,
drept deasupra casei voastre
a venit un înger mic.
Şi lăsându-se din zbor,
ce-a adus?
Un mărţişor...
Ce minune,
ce odor,
pentr-o mama şi-un tătic
aplecaţi în rugăciune
către Tatăl Creator.
Ce comoară!
Ce minune!
Nu-i de aur, nu-i de argint,
nici din cioburi care mint;
dar de-atuncea necurmat
mărţişorul minunat
cel adus din Canaan,
nu stă-nchis, nu rugineşte,
ci mereu, mereu tot creşte...
an de an,
an de an
şi se cheamă Dorian...

Dar acum să stăm un pic.
Dorinele, Dorinele,
cel adus de-un înger mic
dintre stele,
dacă eşti adus din cer,
dacă eşti cu mult mai scump
decât aurul de-Ofir,
decât piatră de safir,
decât un vagon de fier,
decât un vagon de plumb,
dacă eşti venit din cer,
din comorile divine,
să vedem atunci şi noi
un reflex de cer în ţine.
Şi în ziua cea de-apoi
să fim toţi, şi tu, şi noi,
un mănunchi de mărţişoare,
prins pe tainicul veşmânt
sus, la pieptul cel divin
care pentru noi s-a frânt!
Slavă Lui în veci! AMIN!

AMIN

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.