De-ai privi marea vr'odată - Costache Conachi

De-ai privi marea vr'odată
În vreme ce'i tulburată
Cu cumplită grozăvie,
Ș'ăi vede-o cum se bate
De malurile ei tote
Isbindu-se cu mânie...
Și prin ea o luntrișoră
Ce de valuri se'mpresoră
Ivindu-se câte-odată,
Și 'n midzloc un om ce plânge
Care mâinile își frânge.
Cu un țipet plin de jale...
Morte vede, și nu fuge...
Mâini întinde și n'ajunge...
Ci învie 'n amăgele: -
Fire-ar ore cu putință
Se nu simți vr'o umilință,
La acea peire mare?
Și 'ndoind sălbătăcie
Privire-ai cu bucurie
A omului înnecare?
Nenorocit veslitorul,
Ce'l pedepsesce amorul,
Eu sunt, înaltă stăpână,
Și marea care nu scade...
Este focul ce me arde,
De para ce nu s'alină!

Adăugat de: cariade

vezi mai multe poezii de: Costache Conachi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.