Poveste de iarnă - Corneliu Vadim Tudor

Şi-mi mai aduc aminte de-un Crăciun
la gura sobei proaspăt văruite
se desluşea cum viscolul nebun
surpa departe staule de vite

La bariera noastră de oraş
prindeau contur poveşti medievale
troianul sărăciei, uriaş
scotea pe hornuri fumuri lungi de jale

Sorbeam colinde vechi din gura ta
să nu ne facem legea de ruşine
şi pluguşor, şi cântece de stea
împletituri păgâne şi creştine

Şi nu era ca tine pe pământ
un alt tezaur viu de bunătate
tu risipeai un duh aşa de sfânt
sub bolta casei noastre fermecate

Adulmecam sfioşi în preajma ta
ca puii rândunicilor pe ramuri
un pom firav de iarnă strălucea
podoabe de argint jucau pe geamuri

Aşa te văd, într-un halou de ger
tot drămuind bucatele puţine
bazilica răsfrântă-n giuvaer
îngenunchind, ca să te rogi de bine

Şi era bine, mamă, şi trăiai
şi Moş Crăciun la uşă sta să bată
această frescă pogorând din rai
ce n-aş mai da să o revăd vreodată...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.