Ardealul - Corneliu Vadim Tudor

Fiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară,
întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor
şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimîntară
prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor
s-au lipit de stînci şi codri, şi în mlaştini se-adînciră,
şi-au durat colibe-n rîpe, tot prin peşteri au cinat,
se hrăneau cu rouruscă, mînătărci şi calomfiră,
peştele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vînat.

Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană,
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad,
te-au secătuit de vlagă, ţi-au supt sîngele din rană,
ţi-au smuls vintrele de aur, grîul, munţii verzi de brad,
tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase,
dreptul tău era vecia, traiul demn şi înţelept,
în adîncul tău prinsese rădăcini un cer de oase,
ei le-au profanat cu ura şi cu lipsa lor de drept.

Aveai sanctuare dace, temple şi mulţimi de castre,
mii de pietre funerare şi inscripţii vechi de rit,
în întreg acest tezaur al eternităţii noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit,
şi-au împodobit coroana cu scîntei de piatră rară
despuiate samavolnic de pe sceptrul tău bogat,
ţi-au bătut cununi de flăcări şi de spini, ca să te doară,
fiere ţi-au turnat pe buze, în urzici te-au îmbrăcat.

Şi ţi-au pus căluş în gură, trupul tău de pom în floare
l-au împresurat cu lanţuri, ca pe un tîlhar de rînd –
în acest mileniu groaznic, fără lună, fără soare,
podul lacrimilor tale lega cerul de pămînt…

Şi te-am liberat, de-a pururi, întregind a ţării horă,
în văzduhul jertfei noastre ca un astru viu răsari,
tu, pămînt al pătimirii, eşti mătasea Tricoloră
ce-a încins, sărbătoreşte, brîul României Mari!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.