Revelaţie - Constantin Michael-Titus

Aseară L-am văzut pe Dumnezeu.
Deretica prin cer
ca printr-o casă.
Făcea cu mâna printre nori,
poiene şi răzoare;
şi ca să nu mai fie
albastru-brun prea simplu,
scotea din sac
un pumn de stele
şi-l presăra
pe larguri şi răzoare.
În clipa-aceea-am vrut să văd icoana
de-I semăna sau nu lui Dumnezeu,
dar
n-aveam ochi.
El îmi scăpase-n grabă
praf de lumină
între gene.
Am vrut să fac cucernic semnul crucii
şi-am vrut să-mi simt tot trupul;
nu l-am găsit.
Iar dreapta mea
ţinea tot globul omenirii.
Am vrut să-l simt pe Dumnezeu mai bine,
cu buzele să-I pipăi urma-n cer,
dar umbra mea se aşternuse
de mai-nainte-n drumu-albastru,
pe unde-avea să-Şi pună pasul
Cel care-avea de mii de ani
urme lăsate pe piroane...

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.