Consecințe - Adina Speranta

Era miezul nopții, în Lancanster. John ieșise la plimbare, somnul îl ocolea în cămăruța mică închiriată, de la ultimul etaj al unei clădiri vechi. Pereții, încinși ziua de soare, dogoreau.

Pe străzile sufocate de clădirile înalte, arar trecea câte o siluetă grăbită. La un moment dat, văzu o femeie care venea spre el. Pășea rar, purta o rochie până la genunchi, picioarele fine și zvelte îi atrăgeau atenția. Părea o întruchipare a unui vis, pașii ei măsurau trecerea timpului. Cuprins de o emoție inexplicabilă, aștepta momentul întâlnirii. Se oprise la marginea drumului și aștepta. Își băgase măinile transpirate în buzunare. Simți printre degete legătura de chei. Pe inelul de metal păstra cheia de la fosta sa casă. Fusese profesor, vecinii îl salutau respectuos dimineața, studenții îl îndrăgeau, mulți îi treceau pragul casei și discutau ore în șir despre fizica cuantică, ultimele știri mondene, în timp ce gheața se topea lent în paharul cu whisky. Pierduse casa într-un joc stupid la cazino, nici măcar nu frecventa așa ceva, însă, într-o seară, amețit de alcool, luat pe sus de câțiva studenți, ajunsese acolo. Nu mai jucase în viața lui, dar se trezise că îl cuprindea, treptat, o stare febrilă, simțea că urma să se întâmple ceva important, parcă se învârtea într-o sferă cețoasă și auzea, din depărtare, zgomotul de zaruri. Plusase și pierduse casa, apoi postul onorabil, prietenii, vecinii respectuoși. Cu greu și-a găsit un serviciu la un depozit de mobilă. Îl deranja mirosul de vopsea, rumegușul se lipea de încălțăminte, muncitorii îl tratau de sus, dându-i sarcinile cele mai grele. Se refugia în amintiri doar acasă, în rest, parcă se scurgea prin zilele monotone. Mereu își calcula banii ca să-i ajungă să plătească chiria cămăruței pe care o ura, cu zidurile vechi, crăpate, cu cada ciobită și ușa care scârțăia prelung. Ce mult detesta acel unic sunet de bun venit acasă. Cărțile, singura avere pe care o mai avea, rămăseseră în cutii. Nu avea rost să le scoată, nu era mediul potrivit pentru ele. Erau ediții de lux, le aciziționase cu greu, pentru unele licitase sume mari, ce rost avea să le etaleze în mizeria unde îl aruncase viața?

Femeia trecu pe lângă el, încetini pasul cu o ezitare ușoară, aproape ca o chemare. L-a privit o clipă, apoi și-a continuat drumul.
Iar el, la marginea drumului, strângea cheia fostei case în palmă, în timp ce parcă se învârtea într-o sferă cețoasă, iar în depărtare, auzea niște pași.

Adina Velcea

24.10.2020


Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Foarte frumos!Ai talent de scriitor.De ce nu scrii un roman?
SAlecsandru
marţi, 10 noiembrie 2020