Ciutura cu fluturi

Autor:Dragoş Niculescu


Adăugat de: Dragos Niculescu

sâmbătă, 06 ianuarie 2018

Visa frumoasa-mi mamă sălbatici cai de pustă
cînd m-am născut spre-a umple cu viața mea nevoi,
şi chiar podişca aia, cam ruptă şi îngustă,
am uns-o, la-nceputuri de drum, cu usturoi.

Şi chiar cocoşii nopții, din vîrfuri de ulucă,
şi chiar mireasa tristă ce bîntuia confuz
mă salutau ca pe-unul bolnav de dor de ducă,
trăind de mic în şansa unui destin lehuz.

Simțeam sub tălpi nisipul fierbînd ca amintirea,
îmi scîrțîiau prin sînge căruțe mari cu fîn,
dar îmi era mai bine, mai clară-aveam privirea
şi-un busuioc în vară mi se usca la sîn.

Azi parcă tai cu mine copaci pentru sicrie,
mă doare osul lumii ca-n preajmă de blestem,
mă sinucid adesea c-un hohot din pruncie,
m-azvîrl cu inconştiență în flăcări de poem.

Şi nu mai ştiu pădurea s-o locuiesc eroic,
prin peşteri bate vîntul de cînd le ocolesc,
pe ciutura cea veche m-aşteaptă fluturi stoic,
țigăncile-mi descîntă, la bălți, să le iubesc.

Cum să mă-mbăt cu apă de rîu cînd mi-este sete
ca lacrima terestră s-o epurez de glod?
Cum să-mi aştern ospățul de iarbă pe-ndelete
cînd sînt flămînd de umbre captive în năvod?

Ȋn brațe-mi bolovanul tot trage înspre casă,
sub talpa mea pămîntul rodeşte hoți de lut
şi cei rămaşi să-mpartă pe lume melci de masă
tot fug să-mpuşte cerbii boncăluind în rut.

Dar, Doamne, vreau cămaşa s-o dărui înainte,
simt lumînări, de-acuma, prin veac cum mi se-aprind
şi-n trupul meu de alge îmi cîntă scoici preasfinte
de dragostea din urmă, în însăşi ea fiind.

(Din volumul “Cinci vreascuri şi fapta de mîine”
Autor: Dragoş Niculescu)


vezi mai multe poezii de: Dragos Niculescu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CXXVI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

”Cum să mă-mbăt cu apă de rîu cînd mi-este sete
ca lacrima terestră s-o epurez de glod?
Cum să-mi aştern ospățul de iarbă pe-ndelete
cînd sînt flămînd de umbre captive în năvod?

Ȋn brațe-mi bolovanul tot trage înspre casă,
sub talpa mea pămîntul rodeşte hoți de lut
şi cei rămaşi să-mpartă pe lume melci de masă
tot fug să-mpuşte cerbii boncăluind în rut.”... Versuri profunde, metafore estetizate, esențializate, trăiri înnobilate în structura poetică... Cu încântare. Valentina Becart.
valery
luni, 08 ianuarie 2018