Citate (pamflet)

Autor:PGGianni


Adăugat de: PGGianni

vineri, 17 februarie 2017

În titlul imnului e un îndemn:
„Deșteaptă-te române!”
Nu insistați, prefer să dorm,
Treziți-mă, de-i bine!

Mă scuturați din al meu somn,
„Acum ori niciodată”,
Dar cum prezentul a trecut...
Poate pe altă dată!

Lăsați-mi visuri să-mi sfârșesc,
Ce „sar ca lupi în stâne”,
Să-mi sfâșie pe veci din neam,
Sintagma „circ și pâine”!

Pe fața palidă de somn prea lung,
„Priviți, mărețe umbre”,
Care se pierd, pe rând, oftând...
În orizonturi sumbre!

Nu vreau să mă trezească lumea,
Cu-„a pizmei răutate”,
Prefer în amorțire ca să stau,
Până or trece toate!

Trăiți voi în mocirlă și hoție,
„Cu glorie deplină”!
Decât să fiu treaz iar, cu primitivi,
Dorm, fără nici o vină!

Lăsați-mă pe-acel tărâm uitat!
Tu, nație, asculți?
Căci, înc-o dată se confirmă:
Proști, „proști, dar mulți”!

12.12.2016


vezi mai multe poezii de: PGGianni


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.