Eu te-am iubit şi te iubesc,
Cât viaţa mea va fi să fie
Voi fi nisipul necernut
Sau poate, marea,cine ştie?
Umbra de zid ce a crăpat
Din care ies prea rare flori
O geană pură într-un ochi,
Stea eclipsată de reci nori,
Amurg de ziuă neînceput
În care roua plânge iar,
Un fruct necopt şi obosit,
Seminţe care-ncet răsar,
Un vis aprins atât de fin
În aşternut de albă colivie
Ce cântă-ntr-un sărut banal,
Sau,poate plânge,cine ştie?
Ecou divin la colţ de cer
Aruncă-n zare vorbe multe,
Păşesc pe drumul apelor
Care străbate des un munte,
Un mugure desprins de vânt
Zboară acum încă agale
Dând sentimentelor destin
Şi ochilor priviri reale.
Apăs cu pasul urma ta
Din ce răsar flori de câmpie,
Parfumul e plin de iubire,
Sau de iluzii,cine ştie?
vezi mai multe poezii de: rujoiu mihai
Detalii poezie:
Distribuie pe: