Așa cum inima - Christian W. Schenk

Soarele se-ascunde după gene,
norii cad uscați pe tâmple,
vântul amorțit privește amurgul,
ploaia stă-n cătușe lângă grajd…

Visul meritat mă poartă
peste lumi din poartă-n poartă,
aripi albe duc cu mine
și îmi vine atât de bine
să-mi simt pașii pe pământul
unde ploaia-și suflă vântul,
unde soarele se scurge
din văzduhuri demiurge.

Lumea toată stă-ntr-o carte,
literele le împarte
în grămezi de limbi și semne
toate mândre, toate demne,
cu-acel sâmbure de sine
ce mă-ndeamnă și pe mine
a uita că viața-ntreagă
mi-a fost crudă și pribeagă.

Zorile mijesc din noapte
încâlcind din neguri șoapte,
încâlcind din vis cuvinte
înțelese dinainte.

M-am trezit în poala zilei
strâns ca-n menghina de tâmple.

Soarele scurgându-și raza
pe cenușa unei pagini
bate fierul pentru fiare,
pentru tâmple,
pentru limbi,
pentru tot ce vinzi și schimbi.

Iarba își descalță roua
nopților pline de pagini;
Nebunia e portarul
visurilor împietrite:

Ploaia lumii stă-n cătușe!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.