Altă geneză - Christian W. Schenk

- Poezia crește din sine
- îmi spui -
atâta timp cât ne iubim.
- Poezia crește din sine
când ne iubim?!
Mă uit la ea și remușcarea
încolțește-n unghi de geană.
Ochii ei galeși topesc
și ultimul strop de proză.

N-am scris de mult,
cred că e cazul să scriu
din când în când… cel puțin.

- Hai să scriem o poezie.
Avem deja trei sau patru,
e adevărat,
dar unde-s trei sau patru
mai are loc una.

- Acuma după ce-am făcut-o
trece-o pe curat, te rog.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.