Vaca văduvei - Cezar Bolliac

Cînd Murgilă-ncurcă calea
Dup-al soarelui sfinţit,
De mugiri răsună valea
Şi Brînduşa mi-a sosit.
E ţîţoasă, e lăptoasă,
Clopotul i-l înţeleg,
Ea e mai devreme-acasă,
După dînsa nu alerg.
Curge laptele din uger
Ca un şipot, un izvor,
Şi Florica i-a strîns luger,
I-a pus sarea în obor.
Viţeluşa Viorica
Saltă, saltă spre bordei,
Şi fetiţa mea Florica
Luptă, luptă de curmei;
Amîndouă-alearg’, aleargă:
Una-n blid, la dumicat,
Alta prinde, va să spargă
Ugerul ce i-am lăsat.
Iar Brînduşa linge p-una
Şi la alta cată blînd,
Coarnele îi sunt ca luna,
Le mîngîie tot mugind.
Cînd Ziorilă se deşteaptă,
Bag viţeaua în celar,
Şi Florica-n prisp-aşteaptă
Cu Brânduşa pe văcar.
Am vîndut pe la Drăgaică
Doi juncuţi traşi prin inel,
Linşi ca rochia de chitaică,
Ş-astă-iarnă un viţel.
P-amîndouă ea ne ţine,
Ea ni-i singurul venit
La orice nevoie vine –
O, nu-i cereţi ierbărit!


Buciumul, Paris, 1857, nr. 4

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cezar Bolliac



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.