Vreau - Carlos Drummond de Andrade

Vreau ca în toate zilele anului
în toate zilele vieţii
din jumătate în jumătate de oră
din cinci în cinci minute
să-mi spui : Te iubesc.

Ascultându-te spunând : Te iubesc,
cred, pentru o clipă, că sunt iubit.
Dar în clipa de dinainte
şi în clipa de după
cum să ştiu ?

Vreau să-mi repeţi până la epuizare
că mă iubeşti mă iubeşti mă iubeşti.
Altfel iubirea riscă să se evapore
iar atunci spunând : Te iubesc,
tu dezminţi
şi ştergi
iubirea ta pentru mine.

Pretind de la tine o permanentă comunicare.
Nu-ţi cer altceva,
doar asta, însă tot mai mult şi mai mult.

Vreau să fiu iubit prin şi în cuvântul tău
şi nici nu ştiu altă cale
de a recunoaşte darul iubirii tale,

felul impecabil de a te şti iubit :
iubirea la rădăcina cuvântului
şi în interiorul emisiei sale,
iubirea
ţâşnind din limba naţională,
iubirea
făcută sunet
vibraţie spaţială.

În clipa când nu îmi mai spui :
Te iubesc,
ştiu în mod inexorabil
că ai încetat să mă mai iubeşti
şi că niciodată înainte nu m-ai iubit.

Dacă nu îmi spui de urgenţă şi repetat
Te iubesciubesciubesciubesciubesc,
adevăr fulminant pe care tocmai l-ai inventat,
eu mă arunc în haos,
în această adunătură de obiecte de non-iubire.


traducerea Dinu FLAMAND.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.