Inimă multiplă - Carlos Drummond de Andrade

Era la Rio.
Treceam pe bulevard aproape de miezul nopţii.
Sfârcuri de sâni zvâcneau spre puzderia luminoasă a sfârcurilor de stele.
Plutea în aer promisiunea mării
iar tramvaiele se legănau
sufocând căldura
ce dogorea din interiorul vântului,
iar vântul sosea dinspre Minas.
Paraliticele mele vise cu dezgustul de a trăi
(pentru mine viaţa este voinţă de a muri)
continuau să facă din mine un fel de individ cu flaşnetă
din cei aflaţi în încinsa Galerie Cruzeiron fierbinte
şi cum eu nu cunoşteam pe nimeni decât blândul vânt din ţinutul minelor,
şi nu aveam nici o poftă să beau, mi-am zis: gata cu toate.
Dar adia peste oraş fascinaţia unor case profunde,
automobile decapotabile lunecau în direcţia mării
era voluptatea rătăcitoare a zăpuşelii
mii de daruri pe care viaţa le face oamenilor indiferenţi,
încât inima îmi bătea cu tărie, iar ochii mei inutili plângeau.
Marea dădea cu pumnii în pieptul meu, nu mai izbea în ţărm.
Strada sfârşea brusc, cum de nu mai erau copaci? oraşul sunt eu
oraşul sunt eu
eu sunt oraşul
iubirea mea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.