Tata încăleca şi pornea la câmp.
Mama rămânea acasă cu acul în mână.
Frăţiorul dormea.
Copil singuratec, citeam sub arborele mango
povestea lui Robinson Crusoe,
o lungă poveste ce nu se termina niciodată.
În lumina albă a amiezii chema o voce
care dincolo, în casa sclavilor, învăţa cântece de leagăn
fără să le uite vreodată
chema la cafea.
Cafea mai neagră decât bătrâna guvernantă.
Cafea gustoasă,
cafea bună.
Mama stătea cu acul în mână
şi mă privea:
Pst...nu-l trezi pe micuţ.
Privea spre leagănul pe care se aşezase o muscă.
Şi suspină... cât de adânc!
Departe, tată îşi caută vita
cutreierând nesfârşita câmpie.
Iar eu n-am ştiut niciodată că povestea mea
era mai frumoasă decât a lui Robinson Crusoe.
Distribuie: