Casa timpului pierdut - Carlos Drummond de Andrade

Am bătut la poarta timpului pierdut, nimeni n-a auzit.
Am mai bătut o dată și încă și încă o dată.
Nici un răspuns.
Casa timpului pierdut era acoperită cu iederă
pe jumătate, și de cenușă pe cealaltă.

Casa unde nu locuiește nimeni, iar eu băteam și chemam
de-atâta durere de a chema fără să fiu auzit.
Băteam pur și simplu. Iar ecoul amplifica
neliniștea mea de a întredeschide acest palat înghețat.
Ziua și noaptea se confundă atunci când speri,
când bați și bați.

E sigur că timpul pierdut nu există.
E doar o căsoaie goală și condamnată.




traducerea Dinu FLĂMÂND.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.