Temă - Boris Pasternak

Stânca şi furtuna. Stânca şi pelerina şi pălăria.
Stânca – şi Puşkin. Cel care şi-acum încă,
Ochii închizând, stă sus şi vede-un sfinx
Nu sălbăticia noastră: nu deducţiile grecului
Ajuns la-ncurcătură, nu taina, ghicitoarea,
Ci străbunul: un hamit cu buze plate,
Ca variola cu care ciupi nisipul, mutilându-l,
Săpând cu greu vărsat pustiul.
Şi nimic mai mult. Stânca şi furtuna.
În satanismul berii ce curge gârlă
De pe mustăţile prăpăstiilor, steiurilor,
Limbilor de nisip, nămolului, marinelor mile,
Intrândurilor în mare. Şi vuiet şi-nflăcărare
Pompate de lună din înspumat abis
Ca dintr-un vechi cuibar. Zgomot
Şi sfară şi humă ca un sărut setos.
Se vede clar, ca ziua. Îi luminează spuma.
Din acest loc nu-ţi poţi lua ochii.
Bătăi de valuri pentru sfinx nu cruţă lumânări,
Pe cele arse schimbându-le îndată.
Stânca şi furtuna. Stânca şi pelerina şi pălăria.
Pe buzele sfinxului – gustul de sare
Al înceţoşării. În jur, nisipul otova-i lipit
Cu crudele săruturi de meduze.
El nu cunoaşte sirenele să fie solzoase
Şi poate oare-a crede-n coadă de peşte
Cel care, fie doar şi-o singură dată,
Din gropiţele genunchilor lor băuse
Licărul de stele ce se bătea, ca de gheaţă?
Stânca şi furtuna – tăinuit de toţi acei
Modeşti din fire – cel mai straniu, cel mai cuminte
Ce încă din epoca lui Psammetic** prinse a juca –
Zâmbet de copil în colţul buzelor pustiei...


(1916-1922)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Boris Pasternak



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.