Domnita Voichita - Bogdan Petriceicu Haşdeu

Partea intaia
“Atunci voios si aprig ea
razboiul in fruntea ostii sale a trecut.”
Puskin: Poltava
Cu adormitele lui valuri
se misca Sociul intre maluri
Si pe deasupra lui usor,
abia se simte-o dulce boare
de vant, ce-n drum spre-o alta zare
pe mai departe pleaca-n zbor.
Ici-colo, salcia pletoasa,
pe maluri, tanara-i tulpina
spre fata raului si-o-nclina
Vorbind cu unda somnoroasa.
Si Sociu-n matca lui batrana
c-un murmur soapta i-o ingana.
Prin panza apei stravezie
arar un pestisor tresare
Si iar in adancimi dispare
ca o sageata argintie;
sau cate-un pui de randunica
muindu-si varful de aripa
zglobiu coboara pentr-o clipa
Si iar spre ceruri se ridica.
Iar alteori, pe inserate
o luntre luneca usor
cu doua umbre-mbratisate
In leganarea unui dor:
pescarul tanar, in nestire
ca-n vis, cu draga lui plutind....
Atunci din ceruri, de uimire
cu-ascunsa patima si jind,
privind umana fericire
mai vii si stelele se-aprind.
Dar, iata, zanganit de arme
da toata linistea s-o sfarme
Si-un tipat crunt: „razboi, razboi“
cu spaima-n suflete patrunde
Si - Dumnezeu mai stie unde? -
Indragostitii amandoi
se duc, se pierd printre rachite,
In luntrea cu lopeti grabite.
Stau doua tabere-n tacere
pe maluri, cu priviri severe
pandindu-se in ceas avan.
Se cearta intre dansii fratii
Romani ce-s fiii unei natii
coboratoare din barbatii
viteji ai marelui Traian.
Caci iata, al Moldovei Tata,
Stefan, erou intre eroi,
slavit de romanimea toata,
cu voda Radu sa se bata
porneste astazi in razboi,
In multe batalii calita,
ostirea lui sta pregatita
Si-asteapta al poruncii semn.
Iar Stefan astfel isi cuvanta
Inflacaratul lui indemn:
“Voinici cu inima barbata,
voi, dragii mei osteni si frati,
o ruga Domnului naltati.
De Dreapta-o Sfanta nu o data
am fost in lupte aparati
Puternica-i valaha tara,
e plin de aur Radu-al ei,
dar pentru-al vostru sfant temei,
strabunul palos sa nu zaca
tacut si ruginit in teaca!
Porniti la lupta, pui de lei!
Sa nu dati neamul de ocara,
ca altfel grea va fi dojana
pe ginta noastra moldoveana,
pe oastea si pe Domnul ei!”
Atat vorbi. Cautatura
Si-o atinti apoi spre-ai sai.
Si a simtit deplin caldura
acelor inimi de flacai
ce i-au raspuns c-un falnic “Ura!”
Infiorand si munti si vai.
Prelung un bucium da semnalul.
Se-azvarle Voda-n sea, maret.
Nerabdator necheaza calul
Si tremura sub calaret.
Apoi copitele-si avanta
Si drumului se-asterne-n zbor
Si unde tarna o framanta
se-nalta o perdea de nor.
Rasuna-n patru zari ecoul
sublim al glasului domnesc
ce porunceste:
“inainte!”
Si toti navala-n vijelii
pornesc, iar soarele fierbinte-
rasfrant din marele-i tarii
pe zale cu-argintate tinte-
Si el ia parte-n batalii,
pe coifuri, lanci si steaguri sfinte
jucandu-si razele aurii.
In toiul luptelor, in graba
cu spada-ntinsa spre Stefan
se-arunc-orbeste un ostean.
Dar lovitura lui e slaba
Si voda nu-i atins defel.
Prin otelitele lui zale
nu trece palosul de-otel
Si mandru-n fruntea ostii sale
se-arata tot mai teafar el.
Pesemne-a fost sa-l daruiasca
Si soarta c-un destul noroc,
caci n-are fala stramoseasca
un alt Stefan sa puna-n loc.
De-aceea pronia cereasca
ni l-a pastrat ca pe-un zalog.
Acolo unde in urgie
se-avanta Stefan-Voievod,
e pas cu pas in batalie
urmat de-un credincios aprod.
Si ei vegind la datorie
cu cinste slujba si-a-mplinit
facandu-l una cu tarana
pe acel dusman nelegiuit
ce-asupra domnului sau mana
sa si-o ridice-a indraznit.
Dar mila-l prinse cand sarmanul vazu,
lasand privirea-n jos,
pe cel rapus. Era dusmanul
atat de tanar si frumos!
“Pacat de el ca inainte
mi-l scoase ceasul blestemat!
Altminteri, zau, l-as fi crutat...”
Si-a spus cu-ncetosata minte,
cu sufletul impovarat,
Stergandu-si lacrima fierbinte
aprodul trist si-ngandurat.
Cu somnoroasele lui unde
Se scurge Sociul linistit,
Da soarele in asfintit,
Si dupa dealuri se ascunde.
A noptii mantie-nstelata
o-mbraca zarile pustii.
Pe cerurile ei tarzii
se plimba luna-ndurerata
Si raza-i trista si-o revarsa
pe cei ce-n nemurire dusi
acuma zac pe camp rapusi
cu fata in tarini intoarsa.
Se vede soarta-nduratoare
o moarte blanda le-a trimis.
Cum zac pe campul de onoare
ei parca-mbratiseaza-n vis
pamantul stramosesc pe care
al biruintii steag e scris
cu jertfa lor triumfatoare.
Sublim li-i somnul-n vesnicie!
Eu moartea lor o pizmuiesc
Si-un astfel de sfarsit doresc
sa-mi fie harazit si mie!
Caci mult mai bun mi-ar fi ca traiul
trandav al patimei lumesti
In care nu poti sa-ntalnesti
decat tradarea, putregaiul
Si amici din cei cu doua fete,
cu suflet sterp si venetic,
nesimtitori la frumusete,
vicleni si lasi si de nimic.
Ranit in batalie, Radu
cu cati osteni i-au mai ramas,
trecandu-i Dambovitei vadul,
Infrant spre tara lui s-a tras.
Dar in Suceava, sub mari arce
de flori, in cantec de norod,
In Scaunu-i domnesc se-ntoarce
Stefan, cu-al biruintei rod.
Din falnicii Carpati si pana
In Serbia, departe-n zari,
Si de la Dunarea batrana,
la tarmul vechi al Negrei Mari,
de spada lui cutezatoare
Si nendoita de furtuni
Sunt puse semne de hotare
pamanturilor din strabuni,
Osmanul, ungurul, poleacul,
cu teama, slava-i recunosc.
Ca ruda si prieten, placul
i-l face tarul de la Mosc;
iar papa Sixt, cu-al sanctitatii
lui har il lauda deplin,
numindu-l “Print al libertatii”
Si- “Atlet al neamului crestin”!
Ce oare inca de la soarta
Si altceva ar mai fi vrut
ca umbla-atat de abatut
de parca-o mare grija poarta?
Ce nouri ii intunecara
mandria lui de voievod?
Ce ganduri negre oare-l rod?
La Soci, pe-a Radului fecioara
In lupte-a prins-o un aprod.
Si-acum, Domnita-ntr-o chilie
e-nchisa-n turnul sucevean
Si-si plange viata in robie
Si-si blestema pe-al sau dusman,
Ci soapte-n targ, clevetitoare,
Incep sa umble despre Domn
ca ziua-ntreaga tihna n-are
Si noaptea-ntreaga n-are somn.
Ca tot spre turn isi face cale
sa vada cu Domnita ce-i?
Ca zi si noapte-i da tarcoale
Si e topit de ochii ei....
(Sfarsitul partii intaia)

Partea a doua
E-atata jale-n tanar pieptul el
Caci dorul libertatii o ucide.
Obrajii-s pali. Dar in priviri livide
Se-ascund razvratitoarele scantei.
Ci nu sta intristata... Doar sa vrei
Si poarta temnitei se va deschide!
Lermontov: Vecina
In vremi ce sunt demult purcese,
pe-un camp paraginei lasat,
ai Genovei negustorese
feciori cetate-au inaltat.
Dar nu stim nici de ce-o zidira,
nici pentru cine si nici cand.
In ea muntenii locuira,
apoi s-au pripasit pe rand
din lumea-ntreaga toti fugarii
de-un slobod drum aici atrasi:
Silvanii, ungurii, tatarii,
muscali, bulgari, sarbi, lesi si sasi
Si toti cati vanturati ca pleava
sa vie prins-au obicei.
Cetatii i s-a spus Suceava
Dupa un rau din preajma ei.
Asa imi fuse povestita
de un unchias sfatos si bun
legenda ei invaluita
de ceata unui timp strabun.
Coloane drepte-i tin frontonul
pe-un zid ce inca-i nesurpat
Si sta si azi pe el blazonul
lui Andrei Doria sculptat.
Acoperit de muschi si vita
se-nalta sumbru si temut
un turn si tanara Domnita
In el cu jale-a petrecut.
Din geamul scund, spre zari, tacuta,
cu ochii marii suferinti
privea spre tara ei pierduta
Si suspina dupa parinti.
Iar pe obrajii ei, amare,
ca pe petala unei flori,
dau licar de margaritare
Si lacrimile uneori.
Dar ea, smerita sub icoana,
Ingenunchea cu gand supus,
punandu-si fara de prihana
nadejdea toata-n Cel-de-Sus.
Acum ea zace zavorata
Intr-o chilie mohorata
de dorul patriei tanjeste
Si-n nimeni mila nu trezeste.
O vorba nimeni nu-i sa-i spuie
ca-n preajma ei un altul nu e
decat strajerul de la usa,
ursuz, cu chipul de cenusa,
tacut si fara de privire,
Intr-o cumplita-ncremenire.
Ci Stefan catre turn cuteaza
Si-n prag ajuns, se minuneaza.
La baldachin perdeaua-i trasa
Si-n asternutu-i de matasa
c-o sfanta nevinovatie
Domnita-n visul ei zambeste.
Rosata din obraji e vie
apoi ca neaua se topeste
Si-ntreaga, dulcea ei suflare
e numai dor si desfatare.
“O, Doamne, ingeresc i-e somnul!”
vrajit isi zice Stefan Domnul
veghind in prag si-ar fi in stare
un veac intreg, in nemiscare
aici sa stea, sa tot priveasca
faptura ei dumnezeiasca.
Voichita pleoapele-si ridica
In dulce revarsat de zori.
Cu ochii galesi visatori,
priveste-n jur. Deodata striga:
Ah, Voievodul! si aici
vii toata tihna sa mi-o strici!
Om rau, cum oare te induri
de tata sa desparti o fiica
Si tara ca un hot sa-i furi
Si stapanirea sa i-o iei?
Ce marsavie venetica
te-aduse iar in ochii mei?
Hai, fugi din cale-mi! Pleaca! Piei!
Stefan:
Cu multa vreme inainte,
Voichito, vai! am asteptat,
cu sufletul indurerat,
dojenitoarele-ti cuvinte.
Mahnirii tale ii sunt vina.
Pacatul sa-l rascumpar vin.
Caci vietii, tu imi esti lumina
Si numai tie ma inchin.
Traieste tatal tau, intreaga
Ii dau mosia inapoi!
Si tronu-i dau caci tu mi-esti draga
Si doar pe tine eu te voi!
Arata-te induratoare
cu ale mele suferinti!
Ti-astern si slava-mi la picioare
Si falnicele-mi biruinti -
dar tot ce-a fost urat odata
uitat ramana in vecii.
Iti cer cu inima curata,
Voichito, Doamna mea sa fiii
Voichita:
Maria-ta, ce miscatoare
cuvinte te pricepi sa spui!
Dar uiti ca-ntemnitata-s oare?
Si unde? si din vina cui?
Stefan:
De ce cu-atata nedreptate,
Voichito, ma mahnesti mereu?
Au n-ai intreaga libertate?
Nu in robia ta sunt eu?
Intinde-mi, scumpo, dalba-ti mana
Si toti ostenii mei te vor
cinsti ca Doamna si Stapana
a Domnului si-a tarii lor!
Voichita:
Dar chinu-ntemnitarii mele
cum poate fi uitarii dat?
Doar sangele-ar putea sa spele
acest injositor stigmat.
(Sfarsitul partii a doua)

Partea a treia
Si-n tara noastra-n vremi trecute
cand inca neamul moldovean
Isi mai pastra a sa virtute
de neanduplecat Roman
robiei neplatindu-i biruri,
erau petreceri si la noi
Si se faceau si-aici turniruri
In care se-ntreceau eroi.
Si toti atunci pe-aceeasi treapta,
de la pastori pan-la boieri,
cu Domnul tarii-n lupta dreapta
uitau de rang, de neam, de-averi.
Iar fetele, ca o rasplata,
Impodobeau pe-nvingatori
cu o cununa minunata
din cele mai frumoase flori.
Si-avea nu-ntotdeauna parte
slavitul tarii Voievod
cununa gloriei s-o poarte
ci omul simplu din norod.
Atunci, cu-nflacarata oda
toti barzii il suiau in slavi
pe cel ce-l intrecea pe Voda
cu vitejestile-i ispravi.
Si catre el catau cu-ardoare
priviri focoase de femei
ca nici nu mai stia sub soare
mai mare fericire ce-i.
O, vremi de inaltare sfinte!
Pe plaiurile stramosesti
de ele, azi, ne-aduc aminte
doar cantecele batranesti.
Caci fala veche-a fost sa piara
Si lumea-ntreaga a uitat
ca e la Dunare o tara
c-un neam atat de apasat.
Ba, unii spun chiar si-n batjocuri
ca-i neam robiilor menit....
Dar ce-a fost el pe-aceste locuri
ce fapte mari a savarsit,
cum, infruntand Sublima Poarta
Si-atati bezmetici venetici,
tot el a Europei soarta
o hotara, luptand, aici,
sub vanturile vremii toate
de care n-a putut fi zmult!
Vai, toate-acestea, din pacate,
uitate sunt demult, demult.
Ci iata, straluceste slava!
Bat toate tobele-n Suceava
caci Stefan-Voda hotaraste
voinicii-armura sa si-o-ncinga
Si sa se lupte barbateste
iar cel ce-i mai viteaz, sa-nvinga!
Si-arata sarbatoarea fata.
Un freamat viu cuprinde piata
cu flamuri mari impodobita,
cu lant de-argint imprejmuita.
Iar dincolo de lant se-ndeasa
cu veselie zgomotoasa
multimea mustacioasa care
asteapta-ntrecerea cea mare.
Batranii cu nepartinire
privind a luptei indarjire
pe tineri vrand sa-i necajeasca
Incep in gluma sa vorbeasca:
„Ehei, in vremea dinainte
erau mai falnici luptatorii
Si-aveau si sange mai fierbinte!
Azi de nimic nu-s buni feciorii,
abia pot sufletul sa-si traga
ca-ntransii n-au un pic de vlaga!
E drept ca vremea ni se duse...
Da-n vremea noastra altfel fuse.“
De-odata insa, o miscare,
Inconjurat de-aprozi, calare
In piata intra Voievodul
Incins cu vitejeasca-i spada.
Voios saluta el norodul
care se-nghesuie sa-l vada.
Frumoasele, uitand sfiala,
spre el si ele dau navala,
In ochii lor ca-ntr-o oglinda
vor chipul Domnului sa-l prinda.
Dar Stefan-Voda mandru trece
cu ceata care il petrece
taindu-i partie prin lume,
ducandu-l catre un cort anume
drapat cu scumpe catifele,
cu stema zimbrului pe ele.
Un slujitor in graba mare
o scara aurita-i pune
Si il ajuta sa coboare
caci anevoie se supune
trapasul lui ca un taciune,
de semintie-arabiceasca,
deprins in lupte sa goneasca
Si care-acum, nervos, in jocul
copitelor, framanta locul.
Vazduhul fierbe de urale
In lauda Mariei-sale
Si cantece de bucurie
cinstesc mareata lui domnie.
Da-n cort e tihna lui de-o clipa
ca iar ca soimul se-naripa
Si ager iar pe cal se-arunca
lasand aprodului porunca
sa deie zvon in tot norodul
ca fi-va astazi Voievodul
cu cei viteji sa se intreaca,
dorind sa afle, astfel, daca
povara grijilor si anii
cei multi in lupta cu dusmanii
nu i-au stirbit cumva nesatul
de-a-si inclesta pe spada bratul.
Si da aprodul glasuire
poruncii intru implinire:
„Din luptatori, acela cine
la glorie si cinste tine,
sa iasa, daca e in stare
cu-al tarii Domn sa se masoare!
Rasplata mare il asteapta
pe cel ce-nvinge-n lupta dreapta!“
Atata doar aprodul zise.
Multimea toata-ncremenise,
suflarea si-o opri si vantul.
Si toti tacura ca mormantul.
Dar iata, prinde-un glas sa zica:
„Eu indraznesc!“ si se ridica
un mandru cavaler in zale.
E-n floarea semetiei sale,
frumos la chip ca o fecioara
Si tanar ca o primavara.
Calare catre Domn porneste.
Pe frunte coifu-i straluceste.
La scara, lancea-i scanteiaza.
Din nou incremeneste gloata.
De-ntrecere vitejii-s gata.
Cu lancea, unul catre altul,
calare isi pornesc asaltul.
Si Stefan stie sa abata
intaia lance-nversunata.
A doua oara se-ntalnira
Si lancile iar zanganira.
Pe Stefan insa il infrunta
o lovitura si mai crunta
Si-i greu sa crezi! El se pravale
cu stropi de purpura pe zale.
Un murmur de nemutumire
strabate-ntreaga-nsufletire.
Eroul cu al carui nume
pe prunci puteau sa-i inspaimante
cand il rosteau, turcoiace mume,
acum de un copil infrant e!
Ci sprinten de pe calu-i sare
frumosul tanar si viteaz.
Privirile nu-i sunt amare
desi-i curg lacrimi pe obraz.
In suflet nu-i mocneste sfada
Si negre ganduri nu-l mai rod.
El mana-i alba ca zapada
Si-o-ntinde catre Voievod
Si-i spune: “Astazi dau uitarii
tot chinul ce l-am suferit
caci eu rusinea-ntemnitarii,
cu sange azi, am ispasit.
Dar fi-va tie sa se-nchine,
de-aci nainte viata mea
Si jur ca numai pentru tine
eu voi trai, Maria-tal”
Un singur om, cel ce-nainte
privise-ntrecerea tacut,
aceste ultime cuvinte
ce talc ascund, a priceput.
(Sfarsitul partii a treia si cea din urma)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Bogdan Petriceicu Haşdeu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.