Biscuitul cu cremă albastră - Lucia Eniu

Ziua aluneca pe nesimțite printre degetele crepusculului înghețat, în franjuri subțiri. Era acel moment al trecerii spre noapte, când totul pare învăluit într-un ceva nedefinit, când roșul devine râs, verdele se preschimbă în pace și albul se metamorfozează în vis. Viscolul începuse pe nepusă masă.
Copilul înainta penibil în haina prea largă, uitată de vreme, roasă pe la mâneci. Scâncea cu mici întreruperi. Din când în când, se oprea, rămânea locului ca un stâlp zdrențuit. Mama se oprea și ea, se întorcea din drum, îl lua de mână, bombănind. Copilul își urma litania, împleticindu-se. Ghetele, îmbătrânite în slujba câtorva generații, păreau prea grele, scânceau și ele pe zăpada moale, la unison cu el.
- Da' mai taci odată, pentru numele lui Dumnezeu!, îl zgâlțâi mama. Taci, reluă ea, aspru, aruncându-i o privire înghețată.
Privirea zăbovi o clipă pe chipul acela cât un bulgăre, umbrit de ochi prea mari de un negru cenușiu și brădzat de mici cicatrici roșietice, apoi se lăsă pe trupul subțire și înăltuț care se lupta cu nămeții uriași. De jur împrejur, pământul aducea cu un glob imens în care ningea haotic, la nesfârșit. Zăpada se lipea de trupuri, intra în nări, mistuia privirile și învăluia picioarele, atrăgându-le în masa ei lipicioasă și rece cu brațe de uriaș. Copilul se împletici, căzu de câteva ori, izbuti să se ridice și își reluă mersul greoi. Înota în zăpadă bătând cu brațele perdeaua de viscol. Degetele de la mâini, firave și ele ca niște lujeri abia plămădiți, îi înghețaseră pe mânerele sacoșelor din pânză murdară, prea mari și prea grele pentru el. Se învârtoșa să le târască prin nămeți, încercând să le biruie ca pe niște balauri. Degetele de la picioare înghețaseră de mult în ghetele mari și scâlciate în care zăpada își făcuse culcuș. Îl usturau, de bună seamă, de vreme ce icnetul și suspinele care nu mai conteneau reușeau să răzbată prin baierele viscolului. Căzu, din nou, și rămase așa, cu fața în zăpadă. Ținea mâinile încleștate pe cele două sacoșe al căror conținut se împrăștiase. Răsăreau, ici-colo, felii de pâine, câte un măr, câteva haine, niște șosete, un vas de tuci, o oglinjoară, câțiva morcovi, și câte și mai câte, răspândite în jurul lui. Tabloul era dezolant și, dacă ar fi fost redat pe o pânză, ar fi avut, poate, un aer ușor amuzant.
Femeia se încăpățâna să înainteze, ascunzându-și fața în fularul imens, ros pe alocuri. Făcu o bucată de drum, apoi, cum viscolul se mai potolise, nemaiauzind scârțâit de pași în urma ei, se întoarse. Văzu, în depărtare, un morman de haine nedefinit și se îndreptă cu pași grăbiți într-acolo. Copilul se întorsese cu fața în sus, dar rămăsese nemișcat. Privea cerul alb pe care luna reușise, într-un târziu, să schițeze un halou palid. Mama se lăsă să cadă și ea în zăpadă, stătu așa, o vreme. Privi spre copil, îi luă mâna și o strânse, zâmbind strâmb.
- Hai, spuse ea, cu o voce așezată. Să mergem. Se face târziu. Haide, mai e puțin. Să strângem astea de pe jos și să pornim, zise ea, ridicându-se. Ține, uite un biscuit. E cu cremă albastră.
Copilul se ridică într-o rână, luă biscuitul și-l privi cu mirare. Un biscuit cu cremă albastră! Îl răsuci, îl pipăi, îl mirosi, apoi mușcă din el. Chipul i se lumină. Închise ochii și savură. Continuă ritualul o vreme, cu grijă să nu risipească nicio fărâmă, apoi se ridică, vesel. Strânse lucrurile împrăștiate, ridică sacoșele. Păreau mai ușoare acum. Viscolul se potolise de-a binelea și ningea ușor, cu fulgi mari și cuminți. Mama se ridică și ea, își potrivi fularul și se curăță de zăpadă. Porniră, apoi, alături, poticnindu-se prin nămeți.
În urma pașilor lor, un fir stingher de floare se ivi din stratul de zăpadă. Își deschise petalele adormite și lumină albastru. Răsăriră, apoi, altele, tot mai multe, pe măsură ce pașii se pierdeau în zare. Un câmp albastru se întinse ca un șarpe, tot mai departe, tot mai departe, se reflectă în oglinda cerului adormit. Un câmp nesfârșit de albăstrele.


Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

:) @textautorului, zi bună!

//- ... mai taci ...//

-Da nu vreau! îmi place cerul! cenușiu, nedefinit, azuriu ori cum s-o vedea.

Salve,
Purice Narcis-Teofil
narcispurice
vineri, 02 aprilie 2021