Ion Caraion

Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 24 mai 1923, judeţul Buzău d. 21 iulie 1986, Lausanne) a fost un scriitor român.

a născut în comuna Ruşavăţ (azi Vipereşti), satul Pălici, judeţul Buzău, într-o familie de ţărani. Între 1935-1942 urmează cursurile Liceului B. P. Hasdeu din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, redactează revista de poezie Zarathustra. Urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti şi lucrează la ziarele Timpul (1942-1943) şi Ecoul (1943-1944).

Debutează în 1939 în Universul literar şi în 1940 în Curentul literar cu versuri şi recenzii. Volumul de versuri Panopticum (Editura Prometeu) este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacţie la revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit şef de presă la Editura Fundaţiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care publică poeţi şi eseişti prestigioşi din ţară şi străinătate (revista a fost interzisă după primul număr).Finanţarea a fost obţinută de Octavian Neamţu din bugetul prestigioasei Edituri a Fundaţiilor Regale.

Publică două articole virulente : Criza culturii şi Criza omului în ziarul Jurnalul de dimineaţă. Între 1950 şi 1955 face închisoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi minele de plumb de la Cavnic şi Baia Sprie, în urma unei condamnări politice). Se pare că a fost denunţat de Ştefan Augustin Doinaş.
Până în martie 1958 este redactor al publicaţiei Limbă şi literatură. Arestat din nou în 1958, este condamnat la moarte pentru trădare, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe viaţă. Este eliberat în 1964, împreună cu alţi deţinuţi politici. Îşi reîncepe activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri Eseu. Scrie şi publică într-un tempo uluitor pentru a recupera anii ce i s-au furat prin puşcării.

În 1981, familia Caraion primeşte azil politic în Elveţia şi se stabileşte la Lausanne, unde scriitorul editează revistele internaţionale Don Quijote şi Correspondances. Atacă vehement comunismul cu faţă fascistă, demască un regim detestat, pe conducătorii şi torţionarii săi într-un volum întitulat Insectele tovarăşului Hitler. În aceşti ultimi ani ai activităţii sale, Caraion a fost ajutat de prieteni credincioşi, printre care mai ales Ion Solacolu, care i-a deschis coloanele revistei Dialog, din Germania federală, şi ale suplimentului ei literar. În iunie 1986, Solacolu începe publicarea primului din cele şase Caiete Caraion, în care acesta figurează cu Apa de apoi, poeme inedite, şi Prima carte a exilului.

Rupt de ţară şi de rădăcinile poeziei sale, Caraion a exprimat anxietatea expatrierii într-un eseu elocvent, Cuvintele în exil. El găseşte totuşi mijlocul de comunicare nemijlocit cu ţara, graţie redacţiei române a postului de radio BBC, care-i difuzează multe eseuri şi profile literare. Paralel are loc o campanie contra persoanei lui Ion Caraion, vizibil organizată de organele de dezinformare din publicaţiile comuniste din ţară, orchestrate în primul rând de Eugen Barbu, ca şi de cele de extremă dreaptă sau pretins naţionaliste din exil.

Ion Caraion s-a stins din viaţă la Lausanne, la 21 iulie 1986.

În 2006 se publică volumul Cazul Artur şi exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS, editat de Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate şi i se oferă eliberarea din închisoare în schimbul statutului de informator. Primeşte numele de cod Nicolae Anatol, apoi pe cel de Artur şi face periodic rapoarte până în 1981, când se stabileşte în Elveţia

Versuri

Panopticum, Editura Prometeu, 1943
Omul profilat pe cer, Editura Forum, 1945 (volum premiat la concursul de poezie Forum, octombrie 1945)
Cântece negre, Editura Fundaţiilor Regale pentru Literatură şi Artă, 1947
Eseu, Editura pentru Literatură, 1966
Dimineaţa nimănui, Editura Tineretului, 1976
Necunoscutul ferestrelor, Editura pentru Literatură, 1969
Cârtiţa şi aproapele, Editura Eminescu, 1970
Selene şi Pan, Editura Eminescu, 1971
Deasupra deasuprelor, Editura Litera, 1971
Cimitirul din stele, Editura Cartea Românească, 1971
Munţii din os, Editura Cartea Românească, 1972
Frunzele din Galaad, Editura Dacia, 1973
Poeme, Editura Albatros, 1974
Marta, fata cu poveşti în palme, Editura Ion Creangă, 1974
O ureche de dulceaţă şi-o ureche de pelin, Editura Ion Creangă, 1976
Lucrurile de dimineaţă, 1978
Interogarea magilor, Editura Cartea Românească, 1978
Lacrimi perpendiculare, Editura Minerva, 1978
Cântecul singurei, Editura Eminescu, 1979
Dragostea e pseudonimul morţii, Editura Cartea Românească, 1980
Apa de apoi, Editura Cartea Românească, 1991
Postume, Editura Adevărul, 1995
Omul profilat pe cer, Editura Eminescu, 1995
Cimitirul din stele, Editura Eminescu, 1996
Exil interior, Editura Libra, 1997

Eseuri, critică literară, jurnale

Duelul cu crinii, Editura Cartea Românească, 1972
Enigmatica nobleţe, Editura Eminescu, 1974
Pălărierul silabelor, Editura Cartea Românească, 1976
Bacovia - sfârşitul continuu, Editura Cartea Românească, 1977
Jurnal, I, Editura Cartea Românească, 1980
Insectele tovarăşului Hitler, Editura Ion Dumitru-Verlag, 1982
Tristeţe şi cărţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995
Jurnal, II, Editura Albatros, 1998
Ultimabolgie Jurnal, III, Editura Nemira, 1998.