Rondel de toamnă - Benjamin Fondane

Îţi plânge toamna în priviri

Şi-ţi moare leneş la fereastră,

În odăiţa ta albastră

Pliveşti bolnavii trandafiri.


Tu stai pe gânduri şi te miri,

Frumoasă pasăre sihastră.

Îţi plânge toamna în priviri

Şi-ţi moare leneş la fereastră.


În cripta sfintelor iubiri

Te poartă lin iubirea noastră.

Şi te-ofileşti, precum în glastră

Se sting bolnavii trandafiri –


Îţi plânge toamna în priviri...

Adăugat de: Gavriil Stiharul

vezi mai multe poezii de: Benjamin Fondane



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.