Azi nu am moarte, timp!

Autor:ileana


Adăugat de: ileana

luni, 12 martie 2018

Îmi pare rău, sunt așteptată, moarte.
Azi am de mers cu treabă-n altă parte.
Poți să te duci la altul dacă vrei
În coasa ta, alt suflet să îți iei.
Dar poate faci și tu o pauză pe azi,
Oricine merită un scurt popas.
În viața asta agitată pe pământ
Nu prea mai avem timp de stat pe drum.
Nici pentru tine timp nu mai avem
Ca să ne iei din viață, vezi ce greu,
Cât umbli după noi ca să ne prinzi,
Că uneori îți ieși și tu din minți.
Du-te dar moarte, către alt hotar.
Astăzi n-am timp de tine, nici să beau
Un strop de apă în acest deșert al lumii
În care toți ne zbatem să trăim
Și tu ne-aștepți la colt, vrei să murim?!
Păi cum așa, când nici n-am terminat
Nici jumătatea drumului de alergat?!
Crezi tu, că timp avem noi astăzi pentru tine?
Păi dragă moarte, ascultă aicea bine:
Plec dimineața, cam pe la vreo șase,
Ca să am timp s-ajung la opt și-mi bate
Deja amiaza-n geam că e târziu.
Și n-am băut un strop de apă. Știu
și eu că trebuie să mai respir
puțin, dar deja-I cinci, aproape e târziu.
Și pân-la opt mai am de terminat
Câteva lucruri rămase, dar de fapt
Nici pentru ele astăzi nu am timp.
Ia uite, moarte, deja e tărziu!
La opt mă hotărăsc să plec spre casă
Și iar este tărzie clipa noastră.
Ajung, mă pun în pat să stau un pic
Și adorm cu cartea lângă cap și-n vis
Încerc să rânduiesc din ce-a rămas.
Vezi moarte, nici în vis n-am timp să scap,
De alergăt, de griji, de toate.
Și tu vii să mă-ntrebi de sănătate?!
Păi moarte, dacă vrei să facem schimb,
Rămâi în locul meu măcar un timp!
Dacă nu vrei, dacă m-ai înțeles,
Păi du-te, moarte, caută-ți alt leș
Să duci cu tine-n lumea-ntunecată.
Pe mine foarte greau mă prinzi, alt-dată,
Când vei veni, ascute-ți coasa bine,
Să tai pământu-n două, că pe mine,
Nici tu, nici coasa ta și nici pământu
Nu poate să mă țină-n loc. Doar gândul
la tine, de cât ești de-ntunecată
Și deja-mi pune la picioare roată.
Poate că voi veni cândva cu tine,
Dar nu acum e timpul pentru mine.
Azi, inima îmi bate tare, tare.
Și nu am moarte drum peste hotare.
Ia uite ce-ți mai spun, ca să nu zici
Că ai venit degeaba pân-aici
Ia tu cu tine, boala, sărăcia,
Ia vremea rea și uite, ia hoția!
Și dacă crezi că este prea puțin,
Ia-ți și tu o vacanță până vin!


vezi mai multe poezii de: ileana


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CXXXI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.