Augur - Mircea Ciobanu

E bine-aici, de-ajuns e şi atât.
Ninsorile nu cad precum apasă.
Stă-n osii reci un cer nehotărât
şi-n cumpeni echilibrul lin se lasă.

Mai bine vezi, spre râpă lupii vin
să bea la copci şi dacă nu, să-şi taie
în ţestul apei limpezii canini
şi lupilor genunchii li se-ndoaie.

De foame muţi, în arc de salt avar,
cu umerii lovindu-se şi saltul,
mai bine vezi cum lupii râpa sar,
mai bine vezi cum unul după altul.


vezi mai multe poezii de: Mircea Ciobanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.