Psalm liniştit de seară - Attila József

(Csöndes estéli zsoltár)

O, Doamne, nu-s în stare să-ţi torn în rime măreţia.
Psalmul mi-l rostesc cu neafectată gură.
Dar dacă nu vrei, nu-mi asculta cuvântul.

Ştiu că înverzeşte iarba, dar nu înţeleg de ce şi pentru cine înverzeşte.
Simt că iubesc, dar nu ştiu gura cui o va arde gura mea.
Aud că suflă vântul, dar nu ştiu de ce bate când eu sunt trist.
Dar nu deveni atent la cuvântul meu, dacă Ţie nu-ţi place.

Acum aş vrea numai să-Ţi spun simplu, primitiv, că mă aflu şi eu aici
şi te admir, dar nu te înţeleg.
Pentru că tu nu ai nevoie de admiraţia noastră şi nici de psalm.
Pentru că-i posibil ca zgomotoasele şi eternele rugi să-ţi supere urechea.
Pentru că nici nu ştim altceva decât să ne rugăm, să ne umilim, să cerem.

Îţi sunt un simplu sclav, pe care-l poţi dărui chiar şi Iadului.
Stăpânirea ta e nelimitată şi eşti măreţ şi puternic şi veşnic.
O, Doamne, pe mine cu infimul mine însumi dăruieşte-mă.

Dar dacă nu vrei, nu-mi asculta cuvântul.


iulie-august 1922

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Attila József