Adormitul din văiugă - Arthur Rimbaud

E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.

Cu capul gol, cu gura deschisă doarme-oşteanul,
Un tînăr stînd cu ceafa în fragede lăptuci;
El, palid, zace-n iarbă întins sub nor, sărmanul,
Lumina-l plouă-n patul acestei verzi văiugi.

Pricioarele ţinîndu-şi în gladiole, doarme
Zîmbind, precum copilul în timpul bolii calme :
Cald leagănă-l, Natură, căci frigul l-a pătruns !

În nări nici nu mai simte mireasma-ncîntătoare;
Cu mina pe piept pusă, el doarme în plin soare.
De două roşii găuri în dreapta e străpuns.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.