Apocalipsa

Autor:Alexandru Cristian


Adăugat de: Alexandru Cristian

vineri, 03 august 2018

Bate încet ceasul timpului,
a ajuns la abisul fără fund,
zilele, orele, minutele dispar,
negrul se lasă peste ele...

Cerul uşor se despică, îngeri cu sabia apar,
de jos mitraliere, puşti, rachete îi lovesc,
negrii soldaţi îi blesteamă iar ei binecuvântează.

O noapte de dragoste e un urlet infernal,
un sărut este gheena, o mângâiere este un lanţ negru,
o privire de iad învăluie inima...

A venit sfârşitul, liniştea apăsătoare zdrobeşte sufletul.
Eliberaţi din beciuri călăreţi orbi
trag cu arcul în fiecare inimă bună,
cimitirele devin un bâlci trist,
norii dansează valsul eternităţii,
striviţi de aspra bătaie a orologiului.

Un nou Cerber urlă şi deschide porţile,
e foc peste lume, un nor de cenuşă îneacă vietăţile,
apa se înfurie şi neagră devine,
cu picături însângerate pământul este decorat.

Motoarele zbiară isteric un sunet surd
uitat de blânzii munţilor,
auzul e plin de gemete de dincolo de Styx,
iar copite gigantice strivesc stirpea adamică.

Unul roşu varsă sânge, altul alb aduce pacea morţii,
cel negru aruncă cu viermi, cel maro jupuieşte de viu,
toţi patru ridică sabia şi strigă: „Nihil sine Deo!”.
Ochii goi nu pricep nimic,
sufletele damnate se sinucid în carcere metafizice,
iar linişte....

Pămâtul doarme, peste tot haine, bijuterii, lux părăsit,
Îngheţat în materialul athanatic al ultimului creator,
vestit păpuşar, cârpele îi înfundă gâtlejul,
îngrozit scuipă sânge pe ochi şi urlă:
„Am venit răstignitule, nu te las!”
O lumină îi ciobeşte sufletul,
floarea albă îi cade pe creştet,
în genunchi cade şi uitat de toţi geme,
lângă el asteroizi şi negre comete cad,
un hău imens se deschide în jurul său.

Efemerul pământ se îneacă în beznă,
el, părăsit aleargă la o biserică,
acolo icoanele varsă sânge,
din creştet îi curge sânge negru,
pe jos cad moarte semnele răzvrătirii,
el, uşor, se purifică, katharsis dureros
al împăratului fără pereche...
umilit cade şi podeaua îl plesneşte,
din cap îi ies arhiconi... în larg vaste ciuperci
roşii şi galbene se văd, fără vlagă, se prăbuseşte...
crucea îi sfarmă capul...
din el ies îngeri de o rară frumuseţe...
un portar închide uşa, pierind în noapte...

Totul e linişte, o linişte pe care a visat-o
de la Alfa până la Omega


vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CLI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.