Despre cusururi sau urâciuni - Anton Pann

Povestea vorbii

Spun c-a fost odată un crai oarecare
Ce avea din fire un nas foarte mare;
El îşi vedea bine cusurul ce-l are,
Dar tot gândea cum că poate i să pare.
Supuşii şi alţii, carii întrebase,
Că îi şade bine îl încredinţase.
Căci cine-ndrăzneşte la unul mai mare
Să-i spuie de faţă cusurul ce-l are?
Tot pe acea vreme ş-în acea cetate
Era ş-o cocoană gheboasă în spate,
Ce o amăgise lingăii să crează
Că ea e în lume cea dintâie rază,
Cu poezii, versuri o încorunase
Ş-a se ţine zână o înfumurase.
Aceasta se duse la craiul odată,
Cu alt oarecine având judecată,
Şi văzând că craiul hatâr ei nu-i face
Să vorbească-n parte-i după cum îi place,
Prerumpând cuvântul, zise cu mirare:
- Va-a-ai de mine, ce nas ai mare!
Pe craiul cu astă vorbă îl împunse,
Dar deocamdată nimic nu răspunse.
Ea însă părându-i că nu auzise
Între alte vorbe iară îi mai zise.
Craiul şi aceasta o-nghiţi cu noduri,
Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri
Şi mai zise iarăşi: - Ce ciudat îmi pare!
N-am mai văzut încă astfel de nas mare!
Se înăspri craiul şi zise: - Cocoană!
Ştii că eşti cu totul ciudată persoană!
Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare
Şi nu-ţi vezi cocoaşa ce-o porţi în spinare?
Cusurul ce mare nu ţi-l simţi din spate
Şi-l judeci p-al altui, el ţ-e greutate.
Plecând ea să meargă şi ieşind în tindă,
Zise craiul iară, privind în oglindă:
- Nu a fost minciună ce a zis neştine
Că greu se cunoaşte cineva pe sine!


vezi mai multe poezii de: Anton Pann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Insa, pana la "a te cunoaste pe tine insuti", distanta mare este, si pesemne ca judecata de sine, este la mare cinste, intr-acest caz. Ma gandesc la cum... omul, in unele momente (stralucite, le numesc eu) realizeaza cata nevoie are intr-a se cunoaste; pare-se ca unii abia in floarea varstei, pe la 30 de ani, mai staruiesc in asta disciplina - iar rarele cazuri, din adolescenta, precum si cele in care iaca, trezirea aceasta nu se petrece, decat spre sfarsitul vietii, ori.. deloc! Da' stii, matale, ma intreb ca "de ce cate un soc, asa, din cand in cand, cu un impact mai mare, este necesar, intru constientizarea aceasta?!" Raman la perspectiva ca este dupa volumul recipientului, cum si ca atunci cand se cauta un echilibru dintre atitudine si altitudine; dar, in fine, acestea is discutabile.
Ce este frapant, mai degraba... - cazul in care ti se adreseaza cate un om cu o serie de epitete, la care daca replica ar suna "ce bine imi pare ca v-ati recunoscut", ar fi precum pictura aceea cu vasul de lut in fata oglinzii.
Si.. totusi... inca mai sunt destui oameni care spun ca "dorim o lume mai buna", "vrem sa schimbam lumea" - da' oare, cin' sa le zica si ca "mai bine schimbati-va primii", ori "schimbarea incepe cu tine insuti"?!.. Epatam, doar?!

Th3Mirr0r
th3mirr0r
marți, 15 august 2017



Tare mai imi place satira si umorul - sa nu mai amintesc de faptul ca am avut adeseori ocazia de a participa, nu doar ca observator, ci si ca interpret, pe asta scena a vietii. Mi-aduc aminte de vorbele marelui Eminovici "sus flamura, jos masca!"
th3mirr0r
marți, 15 august 2017



Sara buna, nea' Antoane! Dapoi, la cum te precupetesti matale cu vorba... cam greu sa mai deie 'napoi, cariva! Tocma' ca sa face de mai cat si eu cate vreun covoras prin bazaru' satului - de! Poati s-o mai zbura vreo unu'! Mai stii?!
th3mirr0r
marți, 15 august 2017