- Acasă
- Antoine de Saint-Exupery
- Citadela
Citadela - Antoine de Saint-Exupery
De prea multe ori am vãzut mila rãtãcindu-se. Noi însã, cei ce guvernãm oamenii, am învãtat sã privim în inimile lor si sã nu acordãm grija noastrã decît celor demni de atentie. Refuz sã am milã fatã de rãnile ostentative ce frãmântã inimile femeilor, asa cum o refuz mortilor si muribunzilor si stiu pentru ce.
A fost o vreme, în tineretea mea, cînd îmi era milã de cersetori si de rãnile lor, cînd plãteam pentru ei tãmãduitori si cumpãram leacuri caravanele îmi aduceau dintr-o insulã unguente cu amestec de aur, care refãceau pielea deasupra rãnii deschise. Am fãcut aceasta pînã în ziua în care am înteles cã tineau la duhoarea lor ca la un lux rar, cãci i-am surprins zgîriindu-se si mînjindu-se cu bãlegar, asemenea acelora care îngrasã pãmîntul pentru a-i extrage seva întreagã. Îsi arãtau cu mîndrie unul altuia putreziciunea, fãlindu-se cu ofrandele primite, fiindcã cel ce cîstiga cel mai mult egala în proprii-i ochi pe marele preot care slujeste celui mai frumos idol. Nu primeau sã-l consulte pe medicul meu decît în speranta ca sancrul lor îl va surprinde prin pestilenta si dimensiunile lui si-si agitau ciotul ca pentru a ocupa mai mult loc în lume. Si primeau îngrijirile ca pe un omagiu, oferindu-si membrele ablutiunilor care-i flatau; de îndatã însã ce rãul era vindecat, se regãseau lipsiti de importantã, nemaihrãnind nimic din ei însisi, inutili, si încercau sã reînvie acel ulcer care trãia în ei.
Împodobiti din nou cu putreziciunea lor, mîndri si gãunosi, reluau drumul caravanelor cu talgerul în mînã, cersind în numele dumnezeului lor murdar.
A fost o vreme, de asemenea, cînd îmi era milã de morti, credeam cã acela pe care-l sacrificam în desert se cufunda într-o singurãtate deznãdãjduitã, fãrã a-mi da încã seama cã nu existã singurãtate pentru cei ce mor. Am vãzut însã egoistul sau avarul, cel care striga atît de tare împotriva oricãrei spolieri, trãindu-si ultimele clipe si rugînd sã fie strînsi în jurul lui obisnuitii casei, împãrtindu-le bunurile sale cu o echitate dispretuitoare, asa cum imparti unor copii jucãrii inutile.
Am vãzut rãnitul bicisnic, cel care ar fi urlat dupã ajutor în preajma unui pericol fãrã importantã, pentru ca apoi, într-adevãr lovit fãrã sperantã, sã respingã din partea celorlalti orice asistentã, dacã pãrea cã aceasta i-ar fi pus pe tovarãsii sãi în pericol. Premãrim o asemenea abnegatie. Eu însã n-am gãsit în ea decît un semn discret de dispret. L-am vãzut pe cel care îsi împarte plosca, atunci cînd deja se usucã la soare, sau merindele, atunci cînd, dupã o foamete îndelungatã, ele nu-i mai sînt de folos. Si face aceasta în primul rînd pentru cã nu le mai simte nevoia si, plin de o regalã ignorantã, lasã celorlalti acest os de ros.
Am vãzut femei plîngîndu-i pe rãzboinicii cãzuti. Dar noi sîntem cei care le-am înselat! I-ai vãzut vreodatã pe supravietuitori întorcîndu-se acasã mîndri si zgomotosi, si aducînd moartea celorlalti ca pe o cautiune a riscului acceptat, moarte pe care o descriu înspãimîntãtoare, fiindcã li s-ar fi putut întîmpla si lor? Chiar si eu, în tineretea mea, iubeam aceastã aureolã a loviturilor de sabie primite de altii. Mã fãleam cu tovarãsii mei morti si cu teribila lor disperare. Cel ales de moarte însã, vomîndu-si sîngele si tinîndu-si mãruntaiele în mînã, este singurul care descoperã adevãrul si anume, cã nu existã o oroare a mortii. Propriul sãu trup îi pare de-acum un instrument zadarnic, care a încetat de a-l mai servi si pe care-l aruncã. Un trup ciopîrtit, care apare în toatã slãbiciunea sa. Dacã acestui trup îi e sete, muribundul nu vede în aceasta decît un nou prilej de a-i fi sete, prilej de care ar trebui sã fie izbãvit. Devin inutile toate bunurile ce serveau la a împodobi, a hrãni, a cinsti aceastã carne pe jumãtate strãinã, care nu mai e decît proprietate domesticã, asemenea mãgarului legat de tãrusul sãu.
Atunci începe agonia, care nu este decît clãtinare a unei constiinte, golitã si umplutã mereu de valurile memoriei. Ele vin si pleacã, întocmai ca fluxul si refluxul, ducînd si aducînd imagini, cioburi de amintiri, frînturi ale tuturor vocilor auzite. Revin, scãldînd din nou algele inimii si reînviind duiosii. Echinoctiul însã pregãteste refuzul sãu hotãrîtor, inima se goleste, mareea si amintirile sale se întorc la dumnezeu. Desigur, am vãzut oameni fugind de moarte, temîndu-se de confruntarea cu ea. Dar pe cel ce moare nu l-am vãzut niciodatã înspãimîntat.
Pentru ce, deci, i-as compãtimi? De ce mi-as pierde timpul, plîngîndu-le sfîrsitul? Am cunoscut prea bine perfectiunea mortilor. N-am întîlnit nimic mai usor decît moartea acelei prizoniere care, atunci cînd am vãzut-o, începuse deja sã moarã, respirînd încet si ascunzîndu-si tusea în cearceaf, asemenea unei gazele la capãtul cursei, chinuindu-se deja, dar ignorînd aceasta pentru cã-i plãcea sã zîmbeascã. Iar surîsul ei era adiere deasupra unui rîu, amintire a unui vis, urmã lãsatã de o lebãdã, din ce în ce mai purã, mai pretioasã, mai greu de retinut, ajungînd în cele din urmã o linie simplã si neprihãnitã, atunci cînd lebãda si-a luat zborul. Mi-amintesc, de asemenea, de moartea tatãlui meu. A tatãlui meu, împlinit si preschimbat în piatrã. Se spune cã pãrul asasinului s-a albit atunci cînd pumnalul, în loc sã goleascã un trup trecãtor, l-a umplut cu asemenea mãretie. Ucigasul, ascuns în camera regalã, fatã în fatã nu cu victima sa, ci cu granitul urias al unui sarcofag, prins în capcana unei tãceri a cãrei cauzã era el însusi, a fost gãsit în zori prosternîndu-se în fata nemiscãrii mortului.
Astfel, tatãl meu, pe care un regicid l-a trimis dintr-o datã în eternitate, a oprit în loc, atunci cînd si-a dat ultima suflare, si suflarea celorlalti, pentru trei zile. Limbile nu s-au dezlegat, iar umerii nu s-au îndreptat decît dupã ce l-au dus în pãmînt.
Ni s-a fãcut atît de impunãtor, el, care nu guvernase doar, ci întemeiase si întãrise o efigie, încît, coborîndu-l în groapã, la capãtul corzilor care trosneau, nu înmormîntam un cadavru, ci depozitam un tezaur.
Atîrna suspendat, asemenea primei trepte a unui templu, iar noi nu l-am îngropat, ci l-am pecetluit în mormînt, devenit, în sfîrsit, ceea ce este o temelie.
El m-a învãtat ce e moartea si m-a obligat, cînd eram tînãr, s-o privesc în fatã, fiindcã el nu si-a plecat niciodatã ochii. Tatãl meu avea sînge de vultur.
S-a întîmplat în acel an blestemat, care a fost numit Ospãtul Soarelui, fiincã soarele, în acel an, fãcuse desertul sã se întindã, împrãstiindu-si razele asupra nisipurilor printre oseminte, printre mãrãcini uscati, printre pieile transparente ale sopîrlelor moarte si iarba prefãcutã în cîlti. El, care face sã creascã tulpinile florilor, îsi devorase creaturile s itrona asupra cadavrelor risipite, ca un copil printre jucãriile pe care le-a distrus.
A sorbit pînã si rezervele subterane si a bãut din putinele fîntîni. A distrus pînã si aurul nisipurilor care ajunseserã atît de sãrace, de albe, încît acele locuri au primit numele de Oglinda. Cãci oglinda nu contine nimic, iar imaginile cu care se umple nu au nici greutate, nici duratã. Si cîteodatã, asemenea unui lac de sare, oglinda arde ochii.
Conducãtorii de cãmile, atunci cînd se rãtãcesc si sînt prinsi în aceastã capcanã, nu o recunosc de la început, fiindcã nimic nu o distinge, si tîrãsc, asemenea unei umbre la soare, fantoma prezentei lor. Prinsi în acest lipici de luminã, îsi închipuie cã merg, înghititi deja de eternitate, îsi închipuie cã trãiesc. Îsi împing caravana, acolo unde orice fel de efort împotriva inertiei întinderilor e zadarnic. Mergînd spre o fîntînã care nu existã, se bucurã de rãcoarea crepusculului, desi ea nu mai e decît un rãgaz inutil. Se plîng, poate, naivi, de lungimea noptilor, desi curînd noptile vor trece, pentru ei, ca niste bãtãi de pleoape. Certîndu-se cu vocile lor guturale, din cauza unei mici nedreptãti, nu stiu cã deja, pentru ei, dreptatea e fãcutã.
Crezi cã aici o caravanã se grãbeste? Lasã sã se scurgã douãzeci de secole, si revino sã vezi!
Topiti în timp si preschimbati în nisip, fantome înghitite de oglindã, asa i-am descoperit eu însumi atunci cînd tatãl meu, ca sã mã învete ce e moartea, m-a luat în sa si m-a purtat pînã acolo.
- Acolo, îmi spuse, a fost o fîntînã.
În adîncul unuia dintre acele hornuri verticale, care nu reflectã, într-atît sînt de adînci, decît o singurã stea, noroiul se întãrise, iar steaua se stinsese. Si absenta unei singure stele este de-ajuns pentru a rãsturna o caravanã în drumul ei, la fel de sigur ca si o ambuscadã.
În jurul orificiului îngust, oameni si animale se îngrãmãdiserã în zadar, încercînd sã scoatã din mãruntaiele pãmîntului apa sîngelui lor. Dar lucrãtorii cei mai siguri, tîrîti pînã în adîncul acestui abis, scormoniserã în van crusta tare. Asemenea unei insecte împunse, încã vie, care în tremurul mortii rãspîndeste în jur mãtase, polenul si aurul aripilor sale, caravana tintuitã în loc de o fîntînã goalã, începea deja sã albeascã în nemiscarea atelajelor rupte, a cuferelor sparte, a diamantelor risipite si a lingourilor grele de aur, care se acopereau de nisip.
În timp ce priveam, tatãl meu mi-a vorbit:
- Ai vãzut un ospãt de nuntã, dupã ce nuntasii si miri iau plecat. Zorile lumineazã dezordinea pe care au lãsat-o ulcioarele sparte, mesele rãsturnate, focul stins, totul pãstreazã pecetea unei petreceri tot mai tumultoase. Dar vãzînd aceste urme, îmi spuse tatãl meu, nu vei învãta nimic despre dragoste. Cîntãrind si întorcînd în mîini cartea Profetului, îmi mai spuse el, zãbovind asupra desenului caracterelor sau asupra aurului miniaturilor, ignorantul pierde esentialul, care este nu obiectul van, ci întelepciunea divinã. Astfel, esenta lumînãrii nu este ceara care lasã urme, ci lumina.
Totusi, vãzîndu-mã cã tremur de teama de fi înfruntat în largul unui platou pustiu, asemenea meselor vechilor sacrificii, aceste resturi ale mesei Domnului, tatãl meu îmi mai spuse:
- Ceea ce are însemnãtate nu apare niciodatã în cenusã. Nu mai privi aceste cadavre, nu existã nimic aici decît cãrute înglodate pentru eternitate, în lipsa oamenilor care sã le conducã.
- Atunci, i-am strigat, cine mã va învãta?
Tatãl meu mi-a rãspuns:
- Esenta unei caravane o descoperi în miscarea ei. Uitã zgomotul sec al cuvintelor si al vocilor: dacã prãpastia se opune mersului ei, ea va ocoli prãpastia, dacã se ridicã un munte, ea îl evitã, dacã nisipul este prea fin, cautã în altã parte un nisip tare, dar reia mereu aceeasi directie. Dacã sarea unei saline se surpã sub greutatea poverilor, o vezi agitîndu-se, scotîndu-si din glod animalele, pipãind pentru a gãsi un pãmînt solid, dar curînd intrã în ordine, reluîndu-si mersul în directia în care pornise. Dacã un animal cade, ea se opreste, îsi strînge lãzile sparte, încãrcîndu-le pe un alt animal, si reia acelasi drum. Cîteodatã, moare cel care conduce caravana. Ceilalti îl înconjoarã, îl îngroapã în nisip, se ceartã. Apoi un altul este ridicat la rang de conducãtor si caravana îsi reia drumul, încã o datã înspre acelasi astru. Ea se miscã, astfel, într-o directie care o dominã, este o piatrã care se rostogoleste pe o pantã invizibilã.
Judecãtorii orasului au condamnat odatã pe o tînãrã femeie, care comisese un delict oarecare, sã se dezbrace si au legat-o, pur si simplu, de un tãrus în desert.
- Îti voi arãta, mi-a spus tatãl meu, spre ce se îndreaptã oamenii.
Si din nou m-a luat cu el.
În timp ce cãlãtoream, ziua întreagã s-a scurs, iar soarele i-a bãut sîngele cald, saliva si sudoarea. I-a bãut din ochi apa luminii. Noaptea cãdea cu scurta ei mîngîiere atunci cînd am ajuns, tatãl meu si cu mine, la marginea platoului interzis unde, ivindu-se, albã si goalã, din temelia stîncii, mai fragilã decît o tulpinã hrãnitã de umezealã si despãrtitã apoi de proviziile grele de apã care zac în pãmînt în linistea lor adîncã, rãsucindu-si bratele care un curmei care sfîrîie deja în foc, ea implora mila Domnului.
- Ascult-o, mi-a spus tata. Ea descoperã esentialul
Dar eu eram copil si fricos:
- Poate cã suferã, i-am rãspuns, si poate cã-i e fricã
- A depãsit suferinta si teama, care sînt boli ale staulului, fãcute pentru turmã. Acum descoperã adevãrul.
O auzeam vãitîndu-se. Prinsã în aceastã noapte fãrã margini, evoca amintirea lãmpii de searã, a camerei care ar fi adãpostit-o si a usii care s-ar fi închis în urma ei. Oferitã universului întreg, care nu avea nici un chip, chema la ea copilul pe care-l îmbrãtisezi înainte de a adormi si care e o întrupare a lumii. Supusã, pe acest platou pustiu, trecerii necunoscutului, cînta pasul bãrbatului care rãsunã seara în prag, pe care-l recunosti si te linisteste. În mijlocul necuprinsului, neavînd nimc de ce sã se agate, implora sã i se redea obstacolele care, doar ele, permit existenta, acel caier de lînã de tors, acea albie de spãlat, si doar aceea, acel copil de legãnat, si nu altul. Invoca eternitatea casei, ce poartã în ea tot satul, în aceeasi rugã de searã.
Tata m-a luat din nou în sa, dupã ce capul condamnatei i s-a prãbusit pe umãr.
- Vei auzi, mi-a spus, murmurul vocilor lor sub corturi si acuzatiile lor de cruzime. Îi voi face însã sã-si înghitã tentativele de rebeliune: eu fãuresc omul.
Ghiceam totusi bunãtatea tatãlui meu:
- Vreau ca ei sã iubeascã apele vii ale fîntînilor. Si întinderea netedã a lanurilor verzi de orz. Vreau sã se bucure de reîntoarcerea anotimpurilor. Vreau sã se hrãneascã, aidoma fructelor care se coc, din tãcere si rãbdare. Vreau sã-si plîngã si sã-si onoreze mortii, fiindcã mostenirea trece încet de la o generatie la cealaltã si nu vreau sã-si piardã bogãtiile pe drum. Vreau sã se asemene ramurii de mãslin ce asteaptã în liniste. Atunci va începe sã se simtã în ei harul divin, ca o adiere asupra copacului. Acesta îi poartã din zori pînã în noapte, din varã pînã în iarnã, de la grînele care cresc pînã la recoltele ce se adunã, de la tinerete la bãtrînete, iar apoi de la bãtrînete la copiii nou-nãscuti. Ca si despre copac, nu afli nimic despre om, cercetîndu-l în aspectele lui diferite de-a lungul vietii. Copacul nu e sãmîntã, apoi tulpinã, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu trebuie sã-l împarti pentru a-l cunoaste. Copacul este acea putere care se uneste încet cu cerul. Ca si tine, copilul meu. Domnul îsi dã viatã, te face sã cresti, te umple de dorinte, de regrete, de bucurii si suferinte, de mînie si îndurare. Apoi te ia din nou la el. Totusi, tu nu esti nici acest scolar, nici acest sot, nici acest copil, nici acest bãtrîn. Esti cel ce se desãvîrseste. Si dacã te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinsã temeinic în trunchiul mãslinului, vei gusta eternitatea în miscãrile tale. Si totul în jurul va deveni vesnic. Vesnicã fîntîna care cîntã si care a potolit setea pãrintilor tãi, vesnicã lumina ochilor cînd îti va surîde fata pe care o iubesti, vesnicã rãcoarea noptilor. Timpul nu mai e o clepsidrã ce-si scurge nisipul, ci un secerãtor ce-si leagã snopul.
II
Astfel, din vîrful turnului cel mai înalt al cetãtii, am descoperit cã nici suferinta, nici moartea, nici chiar doliul nu sînt de plîns. Cãci cel dispãrut, dacã memoria sa este veneratã, e mai prezent si mai puternic decît cel viu. Am înteles teama oamenilor si i-am plîns.
M-am hotãrît sã-i vindec.
Mi-e milã de singuraticul ce se trezeste în miezul noptii patriarhale, crezîndu-se adãpostit sub stelele domnului, simtind dintr-o datã nesiguranta cãlãtoriei.
Am interzis interogatoriul, stiind cã nu existã rãspuns care sã linisteascã. Ceea ce cautã în primul rînd anchetatorul este abisul.
Condamn nelinistea care împinge hotii la furt, fiindcã am învãtat sã citesc în sufletul lor si stiu cã nu-i salvez, scãpîndu-i de mizerie. Cãci ei se însalã crezînd cã rîvnesc aurul altuia. Aurul strãluceste ca o stea. Aceastã dragoste, care se ignorã pe ea însãsi, nu se adreseazã decît unei lumini pe care nu o vor dobîndi niciodatã. Ei merg din sclipire în sclipire, furînd lucruri inutile, asemenea nebunului care, pentru a pune stãpînire asupra lunii, ar soarbe apa fîntînii în care ea se oglindeste. Ei aruncã în focul orgiilor cenusa iluzorie pe care au prãdat-o. Îsi reiau apoi veghea nocturnã, livizi ca în preajma unei întîlniri, stînd nemiscati din teama de a nu înspãimînta, închipuindu-si cã vor gãsi ceea ce îi va îmbogãti cîndva.
Hotul, dacã-l eliberez, va rãmîne credincios cultului sãu, iar gardienii mei, strivind ramurile, îl vor susprinde chiar mîine în grãdina altuia, plin de bãtãile inimii sale si crezînd cã în acea noapte norocul îl va ajunge.
Desigur, la început îi coplesesc cu dragostea mea, stiind cã au mai multã fervoare decît cei virtuosi în dughenele lor. Eu însã sînt costructor de cetãti. Am hotãrît sã asez aici temeliile citadelei mele. Am oprit caravana în mers, atunci cînd nu era decît o sãmîntã în suflarea vîntului. Vîntul poartã ca pe un parfum sãmînta de cedru. Eu rezist vîntului si o îngrop în pãmînt, cedrii sã creascã întru gloria Domnului.
Dragostea trebuie sã-si gãseascã un obiect. Eu îl salvez doar pe cel ce iubeste ceea ce existã si care poate fi multumit.
Iatã pentru ce înlãntuiesc femeia în cãsãtorie si ordon sã fie lapidate sotiile adultere. Desigur, îi înteleg setea si înteleg cît de intensã e prezenta pe care o doreste! O înteleg, vãzînd-o, în seara care îngãduie speranta în miracole, sprijinindu-se de terasã, cuprinsã din toate pãrtile de oceanul zãrilor, si pradã, ca unui cãlãu solitar, durerii de a fi tandrã.
O simt palpitînd, aruncatã aici, aidoma unei stridii pe nisip, si asteptînd mantia albastrã a cavalerului ca pe plenitudinea valului mãrii. Chemarea sa o aruncã noptii întregi. Oricine s-ar ivi i-ar împlini dorinta. Va trece însã zadarnic din mantie în mantie, pentru cã nu existã bãrbat care sã o multumeascã. Un rîu cheamã la fel, pentru a se împrospãta, scurgerea valurilor mãrii, iar valurile se succed vesnic si se consumã unul dupã celãlalt. La ce bun sã îngãdui schimbarea sotului: cel ce iubeste doar apropierea dragostei nu va cunoaste niciodatã întîlnirea cu ea
O salvez doar pe aceea care se poate rîndui si împlini în jurul curtii sale interioare, la fel cum cedrul se clãdeste în jurul semintei sale si-si gãseste rod în propriile-i limite. O salvez pe aceea care nu iubeste primãvara, ci înfãtisarea unei anume flori în care primãvara s-a închis, care nu iubeste dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipeazã. Iatã de ce veghez asupra acestei femei care se risipeste. Asez în jurul ei, ca pe niste oprelisti, lampa de încãlzit, ceainicul si farfuria de aramã, astfel încît, putin cîte putin, dincolo de aceste obiecte, sã descopere un obraz familiar, un surîs care nu apartine decît acestui loc. atunci copilul va plînge pentru a fi alãptat, degetele-i vor fi atrase de lîna de tors, iar jeraticul îi va cere din nou sã fie atîtat. Din aceastã clipã, va fi redatã cãminului ei. Cãci eu construiesc urna în jurul parfumului pentru ca parfumul sã rãmînã în ea.
Eu sînt obisnuinta care împlineste fructul. Sînt cel care constrînge femeia sã prindã chip si sã existe, astfel încît, mai tîrziu, sã aduc Domnului, în numele ei, nu un zîmbet slab risipit în vînt, ci o anume pasiune, tandrete, suferintã
Am meditat îndelung asupra sensului pãcii. Ea nu ia fiintã decît în copii nãscuti, din recoltele strînse si din casa orînduitã. Vine din eternitatea în care intrã lucrurile împlinite. Pace a hambarelor pline, a oilor care dorm, a cearsafurilor împãturite, pace a perfectiunii, pace a ceea ce devine dar eternitãtii, odatã ce a fost bine fãcut.
Cãci am aflat cã amul este asemenea unei citadele. Rãstoarnã zidurile pentru a-si gãsi libertatea, dar nu mai e decît fortãreata nimicitã, deschisã înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi. Trebuie sã-si facã adevãrul din mirosul vitei care arde sau a oii ce trebuie tunsã. Adevãrul se sapã asemenea unei fîntîni. Înteleptul care s-a recules si nu mai cunoaste decît greutatea lînii stie mai multe despre vesnicie decît sotia adulterã deschisã promisiunilor noptii.
Citadelã, te voi clãdi în inima omului.
Existã un tmip pentru a alege sãmînta, dar existã si un altul în care te bucuri, fiindcã ai ales odatã pentru totdeauna, de cresterea grînelor. Existã un timp pentru creatie, dar existã si un altul pentru ceea ce creezi. Existã un tmip pentru fulgerul vinetiu ce rupe stavilele cerului, dar existã si un altul pentru rezervoarele în care se vor aduna apele dezlãntuite. Existã un timp pentru cuceriri, dar vine si un altul al stabilitãtii imperiilor: eu, care slujesc divinitatea, am simtul vesniciei.
Urãsc ceea ce se schimbã. Îl sugrum pe acela ce se scoalã în noapte si-si aruncã profetiile în vînt, asemenea copacului atins de sãmînta cerului, atunci cînd se rupe, se prãbuseste si pîrjoleste pãdurea. Mã înspãimînt atunci cînd necuprinsul se miscã. Ceea ce e neclintit sã se odihneascã în vesnicie! Cãci existã un timp pentru genezã, dar existã un altul, un timp fericit, pentru traditie.
Trebuie sã pacifici, sã cultivi si sã slefuiesti. Eu sînt cel care coase crãpãturile pãmîntului si ascunde oamenilor urmele vulcanului. Sînt o pajiste deasupra abisului. Sînt pivnita care aureste fructele. Sînt un bac ce primeste o generatie în pãstrare si o trece de la un mal la celãlalt. Domnul o va primi din mîinile mele, asa cum mi-a încredintat-o, mai coaptã poate, mai înteleaptã, dar neschimbatã. Mi-am închis poporul în dragostea mea.
Iatã de ce îl ocrotesc pe acela care reia, la a saptea generatie, pentru a o conduce la rîndul sãu spre perfectiune, aceeasi arcuire a carenei sau rotunjire a scutului. Îl ocrotesc pe acela care mosteneste poemul anonim de la strãmosul lui si-l transmite mai departe, adãugîndu-i seva si pecetea sa. Iubesc femeia însãrcinatã sau pe cea care alãpteazã, iubesc turma ce se perpetueazã, iubesc anotimpurile care revin. Cãci, înainte de toate, trebuie sã mã cuprind în ceva. Citadelã, adãpost al meu, te voi salva de asaltul nisipurilor si te voi împodobi cu trîmbite ce vor suna împotriva barbarilor!
vezi mai multe poezii de: Antoine de Saint-Exupery
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfred de Musset
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carlos Drummond de Andrade
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dsida Jenő
Du Fu
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Heinrich Heine
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Keats
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louise Gluck
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Talov
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Rimma Kazakova
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Walt Whitman
Wang Wei
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yuri Kageyama
Crăciunul în Brazilia este sărbătorit cu artificii foarte mari.
1882 -S-a născut Leopold Stokowski, dirijor american de origine poloneză (m.13.10.1977).
2001 -A murit Eugen Crăciun, pictor şi grafician, elev al lui Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu (n.28.02.1922).
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican
Distribuie: