Şerpii - Alice Călugăru

Sub falnica desfăşurare de crengi a umedei păduri,
Mă culc în ierburi legănate, şi-n palme tâmplele-mi se razmă;
Şi nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireazmă,
Ci lin încep să şuier cântul ce cheamă şerpii lungi şi suri.

Să vie-alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape,
Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura sub jar,
Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular,
În care turburi ochi veghează subt străveziile pleoape.

Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt,
Ce-o să-i adune de departe şi-amăgitor o să-i dezmierde.
Şi ei se vor târâ spre mine pe muşchiul înflorit şi verde,
Ieşind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ.

Şi iată că de pretutindeni aud un foşnet de tufişuri;
Erau încolăciţi pe ramuri, ca lanţul iederei vicleni;
Îşi plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni;
Dormeau cu apele pădurii, ascunşi sub grelele pietrişuri.

Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul său fior,
Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, -
Şi-nvinşi de jalea prelungită a fluieratului cromatic,
Îşi măsurară-n ritmu-mi straniu, încet, alunecare lor.

Veniţi, o, şerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec,
Prin ierburi lungi - ca lănci - prin pietre, al vostru chip de vis!
Veniţi, voi, ce vă-ncovoiaţi, ca lanţuri, de-acum sunteţi înlănţuiţi
De necurmatele cadenţe ce torc nemaicântatu-mi cântec.

Veniţi misterioşi şi falnici, voi, fermecaţi de-un glas străin!
De-acuma zvârcolirea voastră numai la ritmul meu se schimbă
Și fără vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă,
Ce ca o floare otrăvită înalţă-amarul ei venin.

Eram prin ierburi lungi culcată şi v-aşteptam cu ochi de pândă
Ş-acum voi mi-aţi adus întreaga putere-a tainicei păduri,
Şi viclenia-i mi-aţi predat-o cu-nşelătoare cotituri;
Iar fluierarea mea, de-acuma, se schimbă-n cântec de izbândă.

Mă reazăm de-un copac, ş-acolo aştept tot neamul vostru-nvins,
Să mi se-adune la picioare cu trupuri agere de spadă,
Să-nalţ, încolăcind pe braţu-mi, sălbateca mea pradă
Şi-n cingători însufleţite să las să-mi fie brâu-ncins.

Făr’ de putere împotrivă-mi, pădurea-ntreagă-mi este roabă,
Ea, ce mă-nlănţuia cu aspra-i mireasmă şi cu teama-i grea,
De-acum împărăţia-i toată de teamă şi fior e-a mea,
Şi-nveninata-i vrăşmăşie e cucerita mea podoabă.


vezi mai multe poezii de: Alice Călugăru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.