Glasul nopții - Alice Călugăru

GLASUL NOPȚII


În codru trist, în codru adânc am rătăcit, şi umbre mari
Prin noapte năvăleau mereu.
Şi-n ramuri negre vântul
O strună-ntinsă până-n zări-
În zbuciumări adânci şi rari
Cântă şi suspină nebun, si-ntrerupându-şi cântul
Urlă.
Iar de-al vieții glas, din fund huia pământul.

În neguri vise se izbeau ca nişte păsări care-n zbor,
Înfiorate, tremurând pierdute-n codrul mare,
Prin întuneric căutând spre lumea largă calea lor
Cu-aripi de umbră sau de foc băteau rătăcitoare
Şi toți copacii îi făceau din culmi să se-nfioare.

Şi spre albastrele lumini, de-oraşe înecate-n zări, în stoluri grele năvăleau, vedenii ca să poarte:
În scurta moarte-nchipuite vieți duceau în depărtări
Şi iar veneau în stoluri lungi, şi iar piereau departe
Cutreierând c-un freamăt surd câmpiile deşarte.

Şi vântul într-un vuiet lung, izbind în zbor cu picuri reci
Cântă ca visele ce-n stol, în lume se-avântă,
Sunt taine ce-au fost de mult aievea, şi au rămas pe veci
În noaptea care le-a răpit,în noaptea neînfrântă,

Ce cu vedenii de demult, trecând ne înspăimântă.
În umbra care piere-n zări şi vine-n neîntreruptu-i mers
Din alte zări, rotind mereu o taină neştiută
I-o lume ce se-ntoarce-n veci — căci niciodată nu s-a şters,
De toate patimile mari din viața străbătută,
E lumea fără de sfârşit, cu noaptea începută.

Din struna care cântă lung şi care cântă rar şi greu
Am ascultat în codri mult, povestea-nfiorată,
A lumii-ntregi.
Şi am simțit cum umbrele purtau mereu
În văi adânci,în câmp pustiu,în noaptea-ntunecată
Tot ce-n trecutul nepătruns, de mult a fost odată.

Adăugată de către Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Alice Călugăru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.