În pădure - Alexandru Vlahuţă

Cum m-adînceşte-n visuri lăuntrul tău feeric,
Şi cît îmi pari de sfîntă!... Tu mă uimeşti, pădure,
Cînd pe sub bolţi tăcute şi pline de-ntuneric,
Las paşii să mă poarte şi gîndul să mă fure...
Cum m-adînceşte-n visuri lăuntrul tău feeric!...

Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,
Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară;...
Se-ntorc morţii din groapă şi vremile din cale,
Şi iar mă simt copilul nebun de-odinioară,
Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,

Căci peste-a mele chinuri uitarea se aşterne.
Din vremi renvie basmul, şi-mi torn palate iarăşi,
Din aurul luminii ce printre crăngi se cerne...
Veniţi, crai din poveste, ne-om prinde iar tovarăşi,
Căci peste-a mele chinuri uitarea se aşterne!

Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte,
Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate,
Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte,
I-om birui, şi-n alte tărîmuri vom răzbate,
Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte.

Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă…
Revino, cal năprasnic şi ştiutor de gînduri;
De dorul ce mă arde aprinde-te şi ia-mă,
Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus şi-n alte rînduri...
Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă!

Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele,
Lăsaţi potop de frunze aicea să mă-ngroape,
În farmece de visuri şi-n pulbere de stele.
Să dorm sub straja voastră, în veci de voi aproape,
Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.