Cântarea României - Alecu Russo

50

Doina şi iar doina!.. cântecul meu e versul de moarte al poporului la şezătoarea priveghiului... pământul îi e de lipsă... şi aerul îl îneacă... Văzut-am flăcăii scuturându-şi pletele... şi fruntea lor a se încreţi fără de vreme... florile de pe capul copilelor a se veştezi... şi poporul căutând în beţie uitarea necazurilor... Trist e cântecul în sărbătorile satului: "Birul îi greu, podvoada e grea!.." Bătrânii îşi ascund ochii plini de lacrimi, bărbaţii stau obidiţi... cântecele se sfârşesc în blestemuri... şi copiii căinează naşterea lor. Poporul e stâlpul ţării... fiecare părticică de pământ e vopsită cu sângele lui... şi într-o zi ni s-a zis: "Munceşte, române, de dimineaţă până în seară... şi rodul muncii nu va fi al tău!... tatăl tău ţi-a lăsat moştenire o ţarină şi arme... şi nu te vei bucura de dânsele... şi tu vei trăi vecinic robind... trupul şi sufletul tău vor fi străini pe pământul înrodit de tine... vei plăti aerul ce răsufli... vei plăti soarele ce te încălzeşte, şi locul unde zac oasele mamei tale, vei plăti dreptul să creşti vaca ce hrăneşte pe copiii tăi, şi boul ce-ţi ajută la muncă... trupul tău se va gârbovi sub bătaie, şi partea ta în lume va fi ocara!" Veneticii zisu-ne-au în limba lor: "Al nostru e pământul şi acei ce locuiesc pe dânsul... ale noastre câmpurile... ale noastre dealurile... ale noastre cotunele, satele şi târgurile, colibele şi curţile, toată mişcarea şi toată suflarea... Tu ai fost puternic şi viteaz în luptă... dar puterile tale s-au tocit de sărăcie şi de stricăciune... şi noi am cules rodul vitejiei tale... Vor veni feciori cu mângâieri mincinoase de ţi-or povesti că eşti şi tu un popor... Noi suntem păstorii... Tu eşti turma chinurilor..." Toţi îşi bat joc de viaţa, munca şi sărăcia ta, şi slugile slugilor calcă peste trupul tău... cei ce zic că sunt aleşii tăi cresc în măriri şi avuţii, şi ţie-ţi este frig, şi copiilor tăi le este foame!.. Ei fac legi, dar nu pentru dânşii, ci pentru împovărarea ta!.. Doina şi iar doina!.. Suntem pribegi în coliba părintească... şi străini în pământul răscumpărat cu sângele nostru!.. Dar în câmpie creşte, şi pe deal iarăşi creşte o floare pentru popoarele chinuite... Nădejdea!

vezi mai multe texte de: Alecu Russo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.