Prizonierul de război moare în pace - Adrian Păunescu

Veneam ca prizonierul de război
Către căldura propriei lui case
Şi am bătut la uşă în zadar:
Femeia mea, de-acolo, se mutase.

La cin' să-ntreb şi unde să mă duc?
Cu suspiciune mă priveau vecinii,
Când eu veneam din linia de front
Şi depăşisem multe alte linii.

Credeam că mă va aştepta în prag,
Să-i povestesc, plângând, întreaga luptă
Şi să-i ofer coroana mea de răni
Şi inima arzând în haina ruptă.

Gândind la ea, m-am ridicat din morţi
Şi mi-am învins coşmar şi oboseală
Şi adusesem iarbă din tranşei,
Pentru-a cinsti iubirea mea fatală.

Şi îi făcusem casă pentru noi
Şi pentru ăla care-o să se nască,
Din dragostea venirii de pe front,
În noaptea noastră cea mai pământească.

Eu aşteptam să intru şi să văd,
Pe toţi pereţii albi ai casei noastre,
Trofeele trimise de pe front
Şi amintiri din marile dezastre.

Aveam un fel urgent de-a respira,
La uşa ei de casă părăsită
Şi am crezut că mor când mi s-a spus:
"Zicea c-o vinde, fiindcă se marită".

Zburasem pe întregul drum de-ntors,
C-un dor nebun de casă şi femeie,
Dar îmi venea să mă întorc pe front,
Să mă omoare ceilalţi în tranşee.

Şi nu mai am pe nimeni pe aici,
Treptat, treptat, puterile mă lasă
Şi cred c-a fost coşmar de om rănit
Credinţa-ntr-o femeie şi o casă.

"Să nu fiţi supărat", mi-a spus un om,
Redeschizându-mi fără voie rana,
"Dar, întreţinerea ne costă mult,
S-o fi mutat la soţul ei, sărmana".

Alerg împleticindu-mă pe străzi,
Iubirea ucigaşă mă apasă,
Sunt prizonierul de război căzut
În pacea criminală de acasă.

Adrian Păunescu
Bucureşti-Piteşti
27 ianuarie 2003
("Din doi în doi", 2003)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.