Internatul de băieţi - Adrian Păunescu

Când noaptea pe pământ e mai adâncă
Decât lumina-ntregii mele vieţi,
La mine-n creier se trezeşte încă
Un internat dogmatic de băieţi.

El are toate capetele tunse,
El însuşi e un internat chilug,
Coşmarul lui îmi urcă pe spinare,
Din propriul creier vreau atunci să fug.

Într-o Craiovă gri, pavată cubic,
Mă simt din nou chemat şi scufundat,
Din sărăcie tata mă trimite
Sub pedagogic bici la internat.

Şi aş fugi spre viaţa mea de astăzi
De nu m-aş teme că, ajuns erou,
Voi adormi în nu ştiu care noapte
în internat visându-mă din nou.

Păianjenii ţesură candelabre
Şi magice covoare pe pereţi,
Ce bine-i tată, vai, ce bine-i, tată
În internatul nostru de băieţi.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.