E încă verde fînul - Adrian Păunescu

E încă verde fînul, în ultimele clăi,
Și noi lumina toamnei ne-o așezăm în oase,
Prin chiciura din rama secundei friguroase
Din ochii mei trec lacrimi, încet, spre ochii tăi.

E încă verde fînul, cînd vii și cînd nu vii,
Ne-am tăvălit printr-însul și poate asta-l ține,
Tu ce mai știi de mine, eu ce mai știu de tine?
Să nu rostim cuvinte ce sînt, oricum, pustii.

Nimic, peste acestea, a-ți spune nu mai pot,
Cuvintele în orice rostire mă trădează,
Numai privirea noastră întotdeauna trează
Ne-ar mai putea sustrage mișcarilor-robot.

Cînd tu ești dimineață, eu îți rămîn amiază,
E încă verde fînul și n-am murit de tot.

2 decembrie 1986, Sibiu – Rîu Vadului
(Locuri comune, 1986)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.