Dragoste mută - Adrian Păunescu

Nu mă pricep să-ți spun poveşti
dar m-aș ruga să te mai doară
în locurile unde ești
iubirea mea elementară.

Iubirea mea de bivol blând
ce poate lumea s-o răstoarne
dar ție-ți cade rând pe rând
într-un genunchi și-n două coarne.

Dacă m-ating de telefon
el dinspre tine parcă sună
cu toane însă fără ton
dormim într-însul împreună.

Și eu rămân un animal
ce simte tragic și fierbinte,
stau în tăcere ca-n spital
și încă nici nu știu cuvinte.

Când trupul mi-l trântesc de pat,
ca o vioară spartă face,
definitiv dezacordat
uitat de cea din urmă pace.

Îndrăgostit fără sfârșit
din clasa-ntâi elementară,
din ce motive te-am iubit
când nu știai nici să te doară.

Nu mă pricep să-ți spun povești
nici n-am adresa ta de-acasă,
te mai iubesc, mă mai iubești,
mai sunt un animal de rasă.

Iubită fără conținut
și numai forme care-nșală,
te vreau precum te-am cunoscut
în uniforma ta de școală.

De dincolo de lucruri mari
de dincolo de amănunte
ca o ninsoare îmi apari
ca o furtună dinspre munte.

2 februarie 1988
(Într-adevăr, 1988)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.