Cînd filozofi bat nucii - Adrian Păunescu

Și, vai, din toate-acestea ce ne rămîne nouă
Doar ciorna unui tandru certificat de-amor
Din patru părți spre tine, ca și spre mine, plouă
Și pașii noștri-n noapte mai stăruie și mor.

Distanța se mărește, devine aberantă,
Fugim în zări contrare și rudele ne-ascund,
Schiori ce se aruncă orbește-n cîte-o pantă
Ne-ndepărtăm pe viață, pămîntul nu-i rotund.

Și, vai, din toate-acestea ce ne rămîne nouă
Dobînzi pe toată viața și rate am făcut
Plătind nefericirea cinstit și pe din două
Cu toată fericirea luată împrumut.

Se prăbușesc frunzișuri făcîndu-și semnul crucii,
Halucinante umbre pe noi au coborît,
E toamnă și comisii de filozofi bat nucii…
Ce ne rămîne nouă decît un gust și-atît?

(Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, 1986)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.