Cărare de morți - Adrian Păunescu

Dacă mă uit în urmă pe cărarea
care se pierde-n umbra primei porți,
sunt numai punți căzute în prăpăstii
și-n iarba de pe mijloc, numai morți.

Desigur, este multă lume-n față,
halucinant, nestăvilit puhoi,
dar sunt la fel de mulți cei morți în urmă,
îmi e închisă calea înapoi.

Când calendarul anului ce trece
la termenul obișnuit l-am scos,
cădeau din el sicrie sfărâmate
și doliul pătrundea până la os.

Sunt cimitire-ntregi aici în spate,
privirea mi se-ngroapă-n iarba lor,
e-nghesuială mare în morminte,
se bat pentru o groapă cei ce mor.

Scot calendarul trist de pe perete,
spălat de plânsul nostru, strop cu strop,
și lângă morții coborâți dintr-însul
îl port pe brate și îl și îngrop.

Și parcă iarba de pe drumul groazei
care-i amestecă pe morti și vii,
sub pașii mei se vaietă și plânge
și poate că-ntr-o zi va și vorbi.

1 ianuarie 2010

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu