7.1. Manucehr(șăhia lui a durat o sută douăzeci de ani) Nașterea lui Zal - Firdousi

Povesti-vă-voi acuma după datini din bătrâni
o poveste uimitoare. Ian auzi cum soarta rea
se jucă cu Sam, urechea ţi-o apleacă, fiul meu !
El n-avea copii şi-n dorul de-a-i iubi se mistuia
În harem, între copile, una mai frumoasă-avea
în obraji cu câte-o foaie roşie de trandafir
şi păr negru cum e moscul. El nădăjduia un fiu
de la frumuseţea asta, chip de Soare luminos,
vrednică să poarte rodul. Ea rămase grea cu Sam,
fiul lui Nariman, şi-ăstfel sarcina-o-mpovără.
După-o vreme dădu viață unui prunc strălucitor
cum e Soarele ce lumea luminează-n miez de zi.
Chip de Soare avu pruncul însă părul foarte alb.
Muma aducând pe lume un asemeni fel de făt,
nu i-a spus lui Sam o iotă şapte zile; un harem
de frumoase copilandre-al unui falnic pahlivan,
se boci scăldând în lacrimi nou-născutul. Nimenea
nu-ndrăzni lui Sam să-i spună că soția i-a adus
un copil bătrân pe lume. Cel sugaci o doică-avu
aprigă leoaică; merse cu-ndrăsneală la viteaz
și în față îi aduse bune veşti. Ea se rugă
peste Sam să se pogoare binecuvântări cereşti:
„Zilele lui Sam să fie fericite ! La dusmani
inimile să le fie sfâşiate ! Cel-de-Sus
ți-a dat ceea ce atâta ți-ai dorit, iți împlini
dorul ce-ți însuflețise inima ! Colă-n harem
după mândrele perdele, o, stăpânul meu viteaz,
a văzut lumina zilei din al mumei sale sân
un copil fără prihană, fiul unui pahlivan,
inimos precum e leul, căci oricât e de micuț,
pare nenfricat copilul. Trupu-i de argint curat
şi obrazu-i precum raiul; n-ai să vezi nici un cusur
pe trupşor, doar, din păcate, păru-i este foarte alb.
Soarta a voit aceasta, o, puternice stăpân !
Mulțumit să fii cu darul dăruit de Cel-de-Sus;
către nerecunoştintă cugetul să nu-ți deschizi,
şi nici către răutate biata inimă din piept !"
Cavalerul Sam din tronu-i coborî şi se-ndreptă
către stolul lui de fete din haremul Nubehar.
Și văzu o frumusețe de copil, dar care-avea
părul coliliu, cum astfel nimenea n-a mai văzut,
nici n-a auzit ! Pe trupu-i, fiecare fir de păr
alb era cum e zăpada, rumen chipul şi frumos.
Sam când îşi văzu odorul cel cu părul de omăt,
îşi pierdu orice nădejde. Tare se înfricoşă
să n-ajungă râsul lumii, şi deodată părăsi
calea spre înțelepciune, altă cale apucând.
Către cer nălțându-şi fruntea el iertare îşi ceru
pentru câte-nfăptuise: „O, tu, Cel ce eşti presus
de tot ce e nedreptate şi de tot ce-i nenoroc !

Un izvor de fericire este tot ce porunceşti !
De-am făcut greşeală mare, pe-Ahriman de l-am urmat,
cred că-atins de pocăință-mi Domnu-n taină m-o ierta.
Inima-mi întunecată de ruşine va roşi,
sângele-mi va arde-n vine, din pricina ăstui făt,
care parcă-i din sămânța neamului lui Ahriman,
cu ochi negri şi cu părul precum florile de crin.
Când mai-marii or să vină şi-or să-mi ceară despre el
socoteală, ce-şi vor spune despre-această piază rea?
Spune-voi despre copilu-mi că se trage dintr-un div?
Spune-voi că-i leopardul cel bălțat, sau vreo pari?
Sfetnicii împărăției râde-vor pe fată-n târg,
și în taină din pricina ăstui plod cu perii albi.
Părăsi-voi de ruşine al Iranului pământ,
blestemându-l pe vecie !"
Astfel, mânios, grăi,
soartea rea afurisindu-şi şi dădu apoi porunci
plodul să-l îndepărteze dincolo de-acest meleag.
Și era în zări un munte care se numea Alborz,
şi suia de Soare-aproape şi departe de mulţimi.
Sus, acolo-şi avea cuibul un simorgh; acolo, sus,
se ținea cât mai departe de-oamenii de pre pământ.
Pruncul îl lăsară-n munte cei trimişi şi s-au întors,
si trecu destulă vreme.
Pruncul cel nevinovat
nu putea să osebească ce e negru de ce-i alb;
rupse taică-său cu scârbă dragoste şi legături,
care trebuiau să-l lege pe-un părinte de fecior;
taică-său îl lepădase. Domnul însă-l îngriji.
O leoaică ce-alăptase puiul săturându-şi-l,
zise despre-acestea:„Dacă sângele din inimă ți l-aş da,
recunoştință nu ți-aş cere, puiul meu,
fiindcă-mi eşti mai drag ca ochii şi mai drag ca inima,
şi-aş cădea pe loc zdrobită de mi te-ar răpi un om !"
Şi rămase-o zi şi-o noapte pruncul fără adăpost;
mai îşi supse câte-un deget, mai țipă din când în când.


Puii de simorgh, golaşii, flăminziră, şi din cuib
pasărea bătând din ăripi vajnice se înălţă;
şi văzu un prunc cum plânge după sânul maică-si,
ca o mare-ntins pământul. Leagănu-i era din spini,
şi dădacă doar ţărâna, trupul gol şi gura lui goală,
fără strop de lapte. Împrejuru-i, negru,-ncins lutul,
Soarele deasupra dogorea mai arzător.
Oh, mai bine pentru dânsul tigrii i-ar fi fost părinţi,
poate că atunci la umbră îşi găsea vrun adăpost !
Domnu-nduioşă simorghul şi de milă nici gândi
pruncul să-l sfâşie-n clonţu-i. Coborându-se din nori,
îl cuprinse între ghiare şi-l săltă din locu-ncins.
Iute pe Alborz îl duse lângă puii săi din cuib;
lângă pui l-a dus să-l vadă dar de ţipetele lui
nu-şi apropiară clonţul să-l sfâşie în bucăţi :
numai Domnul l-apărase, fiindcă datul lui era
să se bucure de viaţă. Zgripţora şi puii săi
la cel pui de om priviră cum îi curge sânge alb
din ochi negri... Copleşindu-l cu nespuse gingăşii,
se mirară de frumosul chip al puiului de om.
Gazda-alese din vânatu-i ce-i mai fraged, mai gustos
să-i dea micului ei oaspe, care lapte nesugând,
supse sânge. Multă vreme se mai scurse într-astfel,
vreme-n care mai rămase ţâncul în ăst loc ascuns.
Şi crescu băiatul mare, şi-altă vreme s-a mai scurs
peste muntele acesta; se făcu ce mai bărbat
nalt cât este chiparosul, pieptul cât un deal de-argint,
şi ca trestia mijlocu-i. Multe spuse despre el
răsunară-n lumea largă: nici ce-i bine, nici ce-i rău
nu rămân mereu ascunse. Sam, al lui Nariman fiu,
prinse veste de-acest tânăr norocos şi chiar vestit.

Notă explicativă :

Sub o străveche influenţă a popoarelor de culoare,
persanii îşi închipuie diavolul alb,
pe când albii si-l închipuie negru.
Adică, pruncul era cu ochi negri şi păr alb, deci „bălţat".
" Sirnorgh''- pasăre uriaşă, zgripțuroaica din mitologia persană.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru trecere, domnule Critic, citesc, dar și timpul uneori parcă e prea scurt pentru o zi, dacă m-aș ocupa doar de poezie ar fi bine, mă străduiesc.
Toată stima !
ALapis
miercuri, 18 mai 2016



Câtă bucurie aduci sufletului meu cu postările acestea.
Tu citeşti , Aurele, şi să ştii că ţi-am văzut evoluţia, versul tău s-a schimbat , e mai sigur , mai închegat. Ţi-aduci aminte de primii tăi paşi în poezie?...Să ştii că sunt mândru de tine...

Mai verifică postarea...

Consideraţie ...
CRITICUL BLIND
marţi, 17 mai 2016