42 - Michelangelo

– Văd adevărul frumuseții oare
cu ochii mei, Amor, te rog răspunde,
sau poate-l port lăuntru, căci oriunde
privesc, sculptată fața ei apare?!

Tu vii cu ea și intru-n tulburare…
Știi ce întreb! Răstriștea mă pătrunde:
nu vreau suspine mai puțin profunde,
nici foc mai slab nu-ți cer și nici uitare!

– Din ea frumusețea naște, însă crește
trecând prin ochi spre casa ideală,
spre suflet… Iar acolo mai înaltă,

mai pură e și se-ndumnezeiește,
eternal sieși vrându-și-o egală:
aceasta-ți stă în față, nu cealaltă!




din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.