Mahomed al doilea cu marea oștire
Ca un vuiet și ca un trăsnet venea,
În capu ei era așezat țanțoșul Suleiman Pașa,
Ce dorea să cucerească deîndată Țara Romînească,
Și ajunge în fața oștirii române,
Dar Vlad îl zărește și vine spre el,
Dînd cu sabia în stînga și dreapta
El își face printre turci lungă și înaltă cărare,
Lăsînd în urma-i trupuri albe făr' de suflare,
Și inainte i se ivește Suleiman Pașa.
Tu ești acela ce îmi vrea țara?
Da,și sunt trimis de Mahomed
Să mă pot lupta cu toată oștirea ce o ai dumneata,
Și oțărit ridică iataganul turcul către Țepeș atît de vijelios,
Iar el ferindu-se Suleiman cade jos,
Țepeș coboară de pe cal,surîzînd,
Și Suleiman se avîntă dornic către el,
Dar Vlad iute din fire parează lovitura tăiș în tăiș,
Încît Suleiman sabia avînd-o în mînă ținută curmeziș,
ÎI cade pe pămînul moale,în luminiș.
Și Țepeș simte ca e momentul,
Să îl atace pe Suleiman îî dă în iatagan,
Și acesta scîncește și zbiară ca-n gură de șarpe,
Și simte primejdia ce se abate și deodată se retrage,
Atunci Țepeș văzînd se năpustește,
Și îl rănește pe Pașa Suleiman,
Și el cu teama-i de a nu fi ucis în sîn,
Suleiman parcă n-ar mai fi vrut să intre în luptă,
Dar uite, cum căută să scape din calea acestui munte Vlad,
Ce aproape este de-al reteza.
Acuma că înaintea măreț îți sunt,
Îți retragi oastea ta de pe acest pămînt,
Am venit să te cuceresc și am bătut drum lung,
Nu voi da îndărăt pînă ce nu te ucid ori te înfrîng,
Atunci aici ai să îți găsești, mormînt.
Suleiman ridicîndu-se din calea-i fugi,
Iar acesta văzîndu-l că înduplecă după viața,
ÎI dete drumul să se ducă inapoi la Pașa Mahomed,
Cu promisiunea de-a nu mai călca în veci acest pămînt,
Că de nu și a sa țeastă îi va fi atîrnată într-o țeapă.
vezi mai multe poezii de: 0741348048
Detalii poezie:
Distribuie pe: