1917 - Lucian Blaga

Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee
rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă.
Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece
tovarăși
stăm într-o groapă, asemenea bărcii fără de
cârmă.

Scumpe făpturi, fluturi mulți, năvălesc din
apus
cu-nalte sclipiri jucăușe, curate.
Trec pe deasupra în pâlcuri, culori salvate
din alt continent, cufundat și răpus.

Mâne bătaia va-ncepe din nou. Fii, inimă -
lemn,
când fiecare-n tăcere se-ntreabă: care pe
munte
cădea-va întâiul? - Când fiecare pe cealaltă
frunte
ar vrea să citească un semn.

Eu singur le zic: Fiți liniștiți! Odată cu zorile
cădea-vor întâi nu oameni, ci florile!
Dedițeii aceștia cu bluze albastre,
păpădii cu coifuri de aur ca ale noastre!

(1938)

Adăugat de: Georgebrancu

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.