121.Frumoasa Frumoaselor și Regele cel Bun - Radu Dan Alexandru

FRUMOASA FRUMOASELOR ȘI REGELE CEL BUN
-poveste-

Fost-a odată într-un ținut nu prea prietenos dară liniștit,un Împărat Urîcios.Ce avea o soție atît de bună la suflet, încît totul parcă i se deschidea, și îi zîmbea totul în a sa cale.
Atunci,Împăratul Urîcios, văzu aceste necurate petrecanii și dădu poruncă pajilor.Să o urmărească pe peste tot, în ținut pe Frumoasa Frumoaselor. Să nu care cumva a încumeta,să îi vorbească careva, și nici să-i clipească,după a sa frumusețe.Și,temîndu-se, de orice ființă vie,fie el june, ori jupîneasă, că îi va fura lua mințile, reginei, și o va zăvorî în lor casă.De-te poruncă ca de trei ori pe ziuă să îi scrie o risivă,cu ceea ce face...
Și, numai cînd el, ieșea din palat,abia atuncea, se mai avînta și ea.Încît lumea,nu o mai zărea cu lunile,și începură a se întreba...''-.Noi, regină, 'om mai avea?''...că nu mai pe rege, îl vedem. Cînd se dădea vreun bal mascat ori vreo adunare apărea, tot mai singur, de toții credea, că soție nu avea.
Dară într-una din dăți, uite cum se făcu că, venii de mîna cu Frumoasa Frumoaselor,care strălucea de fiecare dată prin apariția sa.Ea ,fiind subțirică dalbă ca neaua ,cu trupul svelt și captivantă cum era, atenția celor din jur o și atrăsese.Nu, numai prin această îmfățișăre rară a sa.Și, prin eleganța vorbelor ce le spunea.
Că uite tocmai se dădea un bal iară,dintr-o trăsură albă cu căi se coborîră și regele și dînsa.. și ochii mulțimii ce erau acolo,îi luă....și voci în urma pașilor auzeai că exclamă:.
-Doamne, cît e de frumoasă,este!....Nu mai regelui i se părea că ea,îi privește cu ochii gingași.
Și,urîțenia regelui tocmai atunci,...se ivea, spunînd către toți:
-La ce vă holbați!...Căutați să priviți în altă parte,cînd eu trec prin fața domniilor voastre!
-Și nu vă mai scoateți ochii din al vostru cap.Că am să pun pajii să vă închidă pe toții din regat....și lumea de frica, regelui Urîcios, nu se mai uitau la ea.Și intrîbnd pe porțile palatului o grădină cu multe flori li se arată și în fată un castel de marmură ce era cu un covor roșu și intrînd la bal inșii de soi cînd valsau și admirau și îi zîmbeau cordial.
Dară iată că dintr-o dată pe ușa palatului apare un ins cu părul blond cu chip alb ca zarea cu ochii negrii ca de mărgea,bine ancorat,ce era îmbrăcat costum celestru... și după ce incheie regina dansul, se îndreaptă cu pașii ușori și cu elegantă,către regele Urîcios, și regina Frumoasa Frumoaselor.Și îi cere permisiunea Împăratului de a valsa, măcar o dată cu ea.
-Îmi permiteți să valsez cu regina ,domnul meu?....întreabă Junele cel Bun.
El, fiind aruncat într-o discuție ...îi face semn că poate să danseze și ea. încintată de Junele cel Bun,dansează și ochii întînlindu-i-se mereu inima pompează mai alert acum.Și tot dansînd și admirînd-o ,el îi șoptește:-''La noapte am să te fur''....ea auzind aceste cuvinte crîmpeie din ochi îi lucesc... deodată chipul i se înroșește, dară ea calmă, îi zîmbește....și tot prinși în vals sărutare scurtă Junele cel Bun îi dă.Și,atunci văzînd acestea Frumoasa Frumoaselor rămîne puțin pe loc și simțirea parcă îi i-a foc.Și încheidu-se piesa îi lasă batista și -i spune:
-Domnule,zic să ne întînlim la ora trei fix în spatele grădinii și vom spune ce avem de spun acolo,...și retrage,către regele Urîcios,care și acum într-o dispută se afla.Și nici nu bănuia, nimic din ce avea, să se petreacă.
Și ,văzînd pe Frumoasă,le-o prezintă celor care erau cu el spunînd:
-Uite-o și pe draga mea soție,cu care mă mîndresc, și care niciodată n-ar încumeta să mă înșele.Și, nici să mă mintă în veci veciilor ei.Că,dacă ar face-o nu știu ce s-ar petrece.Dară, bine n-o să îi fie,deoarece totul va pierde.
Atunci tocmai apăru și Tînărul cel Bun, și surprinde ultimele vorbe ale regelui Urîcios,și intervenind spuse:
-Domnia voastră ,ne puteți spune și nouă, ce se poate petrece cu cel care ar încumeta a îi dărui, un pic din dragoste.Că, toți din ținut, într-un fel ori altul, și toți ne dăm inima după placul fiecăruia.Ar fii o nerozie să ne închidem sentimentele unul fața de celălalt.Nu mai pentru plăcerea unuia dintre noi.
Auzind aceste vorbe regele Urîcios, fierbea de furie,încît chipul pînă atunci fără pic de paloare, se schimbase în străveziu...și se gîndea,cum de a avut careva neobrăzarea, de a îl contracara, tocmai pe el,regele Urîcios...dară abținîndu-și nervozitatea, cu calm, spuse:
-Știți, și domniile voastre, că femeia este stîlpul de sprijin a bărbatului.Și de mi s-a petrece una ca asta, aș fii în stare să termin cu ea, și cu acela ce m-ar înșela într-un fel sau altul deoarece nimic nu mă poate opri.Și, n-aș
lăsa pînă ce nu ei nu s-ar lecui de pe fața pămîntului.
Auzind aceste vorbe din gura regelui Urîcios,Frumoasa Frumoaselor,spaima o apucă,deodată și căzu la pămînt,leșinînd.Văzînd acestea toți se năpustiră imediat să o ridice.Regele Urîcios văzînd-o picată, deodată,țipă către un paj subțirel;
-Aduce-ți puțină apă!....Aduceți puțină apă!...în goana mare vine tînărul cu un strop de apă.Iară regina Frumoasă,i-a trei înghițituri ușor ...și zice;
-Of,cu ce am păcătuit, de mi s-a dat această soartă!...toții,împrejuru-i mirați, se uitau la ea,nu mai regele Urîcios și Junele cel Bun,se priveau ochi în ochi,sticloși,parcă se împungeau.Tensiunea dintre dînșii nimeni și nimic acum nu o mai putea opri.
Dară,deodată, Frumoasa Frumoaselor, se căzni.Și, dînd să se ridice de jos,fulgerător,regele Urîcios,spune cu o falsitate de om fălos:
-Nu te mai ridica draga mea,că trebuie să stai liniștită o vreme.Și,îti voi aduce eu, de acum totul la tine.Să nu mai te miști, că greu, de acum ne va fi.Și pentru mine, cît și pentru tine.Dară poate , te ve face mai bine mîine ca să existe și un poimîine.Și ca să nu mai sinchisești doamna mea,uite eu voi începe de azi să am grija de inima ta ,din nou,cum o faceam prima dată, cînd tatăl ne-a cununat, și noi ne-am dat inimiile pentru prima dat'.Și, îți promit în fața tuturora, că eu de acuma,voi avea mai mare grijă de tine.
Atunci interveni regina Frumoasa Frumoaselor,și spuse:
-Bine,voi mai da o ultimă șansă la iubirea noastră.Și, simțirii pe care o port în mine.Dară să nu încumeți îmi mai distruge încrederea încă o dată.Că alta nu o să o mai primești niciodată.El,auzind aceastea un surîs i se arată parșiv pe față,...o clipă.
Atunci, Junele cel Bun, uitîndu-se atît de atent la regele Urîcios văzu și el surîsul parșiv de pe chipul Regelui Urîcios,dupa care se retrase:
-Să mă scuze domniile voastre!...Sărut mănușițile doamnelor!...dară, eu voi fii nevoit, să mă retrag.Că prea mult am zăbovit,și chiar am o întînlire,într-o oră și-i făcu cu ochiul reginei.
Frumoasa Frumoaselor văzînd că se retrage,îl întreabă pe Urîcios,...Cît e ceasul?...îmi poți spune:
-Ceasul este abia, douășipatruzeci și cinci minute.Dară, trebuie să te înținzi nițel că voi sta eu acum cu tine.Și,întinzîndu-se pe o canapea, de catifea roșie..îi spune regelui Urîcios;
-Am o întînlire cu majordoama în cinci minute, dacă cumva ațipesc să mă scoli.
-Bine,așa voi face,...adormi liniștită,nu-ți face nici o grijă....și adormi.
Și cînd se trezi, șapte ceasuri trecu.....Și, toții invitații balului plecară la casele lor.
Ea, parcă nedumerită că ațipise atît de mult, se duse într-o goană la regele Urîcios, să îi spună,de ce nu a sculat-o cînd i-a spus...dară nu îl găsi.Și văzînd-o pe majordoamă o întrebă:
-Unde este regele?...după o tăcere de cîteva minute bune....ea,răspunse:
-Doamnă,după ce ați adormit dumneavoastră,regele a plecat în mare fugă,nervos,că bolborosind, ceva despre un anume june.Și nici la această oră din din dimineață,încă nu s-a întors.
Atunci Frumoasa Frumoaselor auzind acestea ,o întrebă;
-De cînd a plecat?...du-te și spune-le valeților să îmi prepare trăsura,imediat.Și vii și tu cu mine, să îmi spui în ea, la ce oră a plecat la după, Junele cel Bun.
Si,suindu-se amîndouă în ea,valetul începu a gonii,și majordoama sporăvăi:
-Da,doamnă vă spun că el, după ați adormit, și a plecat toată lumea,m-am dus cu lumînarea în mînă ,să văd ce faceți....iară regele Urîcios,prin încăpere se plimba nervos,pufăind și blestemînd,ca un leu în cușcă,cînd nu are hrană destulă.
--Valetule,dă-i bice mai repede ....spuse Frumoasa Frumoaselor,....iară valetul îi răspunse:
-Da,doamnă dau cît pot de repede...dară deodată o roată din spate se rupse trăsura se clătină.Cînd caii, care alergau tare, se poticniră din a lor avîntare.
Și brusc opriți de această ispravă, ce se petrecuse pajul spuse:
-Doamnă,nu cred că mai putem continua, oiștea trăsurii este grav avariată.Și, îmi va trebui,un trăsurier să o poată a reface.
Dară, nici bine nu încheie cuvîntul,că Frumoasa Frumoaselor, desfăcu între timp un cal și punîndu-se în spinarea lui,şi începu a gonii pe cărări spre palatul, Junelui cel Bun.
Și, ajungînd pe o cărare îngustă unde abia o trăsură încăpea,în față ei, un castel maiestuos cu trei turle se înălța,iară pajii mulți,îl înconjura.Și, ea opri înnaintea lui și dîndu-le ...-Ziua bună!.... pe scări într-o fugă,alerga.Și, nici bine nu intra în aula invitaților,al Junelui cel Bun,că se și auzi cum metalul paloșilor urmat de un răcnet parcă scăpat din fundul pămîntului....-Au!
Atunci auzind acestea gonii spre răget, și cînd dădu să intre în sală care sunetul vibrant se distingea.
Atunci, văzu ce se petrecea,cu Junele cel Bun și regele Urîcios,care zăcea întins pe jos, și tot icnea,iară cămeșile albe,erau prefăcute în roșiii,ca merele culese toamna.
Și, intrînd în încăpere puteai ușor a vedea pe partea dreaptă a camerii draperii albastre,pînă în josul podelei care erau așezate,iară în față lor cum intrai,era pus un pian galben cu un scăunel la fel ca aurul,o canapea roșie pe stîngă camerei ,iar pe dreapta încăperii două fotolii de același culoare cu ea, și un candelabru sidefat,ieșea din tavanul alb proapăt văruit.
Și,Frumoasa Frumoaselor văzînd că, Junele cel Bun,era rănit se duse la dînsul cu pas grăbit, spunîndu-i:
-Dragule, ești pe undeva prizărit,...după cîteva secunde trăgîndu-și suflul, el spune:
-Da, sunt de paloș un pic la burtă zgîriat...dară n-am nimic grav..Să, nu îți faci griji draga mea,că lupta ce am avut-o cu măria sa regele Urîcios a decurs bine pentru mine...și căzu lat la pămînt, în agonie nederanjat.
Atunci văzînd acestea Frumoasa Frumoaselor,strigă către o majordoama,ce era prinsă cu treburile de la palat.
- Ajutor !...ajutor!..iară majordoana o fată subțirică ,cu chip rotund,cu ochii albaștri,cu o bentiță pe cap ce îi ținea părul negru ca abanosul, îmbrăcată într-o rochiță deaceeași culoare, dară cu guler și cu manșete albe, și purtînd în picioare pantofii galbenii, soare,intră într-o rapiditate în cameră,zicînd;
-M-ți chemat doamnă?...și văzînd cele două corpuri întinse pe podea un scîncet ușor din gură îi ieșea:- văleu!.
-Frumoasa Frumoaselor, atunci văzînd-o strigă la ea,....nu mai aștepta du-te și adu-mi niște alcool,prosoape să opresc sîngerarea, și pastile, să îi anihilez durerea.
-Da,doamnă mă duc acum, și plecă, în cealaltă încăpere,ce era văruită în albastru cu un candelabru sidefat ce ținea trei lumînărici,pe partea stîngă, cum intrai era așezată o bibliotecă înalta aproape pînă în tavan,pe partea cealaltă era o sofa, albă, deasupra era tabloul Mona Lisei,iară în centru său era o masă lungă, cu multe scaune de-o parte și de cealaltă a ei,aceasta era camera unde Junele Alb,primea mereu oaspeții,care veneau și îl vizitau arar.
Și, majordoama îndreptîndu-se către bibliotecă scoase rapid pastilele, și venii în grabă la Frumoasa Frumoaselor.
-Doamnă,am adus cum mi ați cerut,uitați-le aici...Mulțumesc!...spuse Frumoasa Frumoaselor...după care fata se retrase lăsînd-o pe ea,să îl îngrijească pe Junele cel Bun.
După ce îl îngriji și-i pansă rana,ea îl supraveghea,și abia după trei ore se trezi,și el din adormire ...și-i zise:
--Draga mea,ai stat cu mine pînă acum,nu trebuia sa te îngrijorezi,și să aștepți să mă refac!...Deoarece nu este o mare rană,și nici adîncă, încît să nu mă pot a mișca.Puteai să ațipești și tu,măcar o oră!
-Nu, dragul meu, deoarece am făcut deja o greșeală, ce aproape era să te coste viața.
-Ce această zghîrietură!..și rîse ,ca și cum nimic nu avea.Dară, durerea deodată o simțea..și se opri...și se pierdură în sărutări gingașe de un amor, sfredelitor.
Trecură,trei ani de cînd se întîmplase această minunată faptă, și în plină iubire ,ei tot erau, precum ca la început,dară acuma nimic nu le mai stătea în cale.Și venii și ziua cea mare,ca ei se pregătească la nunta lor de aur.Și invitați de seamă și de soi,pe porțile palatului acuma intrau.
Și,iată cum trei zile întregi și trei nopți,ei valsau și se tot se amuzau,de parcă nimic nu -i mai opreau din a lor plăcută sărbătorire.
Și eu, încălecai pe-un cal alb pestrit cu maro și cu o șa ca neaua dalbă, și plecai în văzduh în mare grabă,dară nu uitai ca înnainte, să vă spui a mea poveste de iubire,despre un june și o fată frumoasă.Să n-o pierd în zare pe toată, uite cum îmi trecu, aşa deoadată prin minte, şi v-o spusei...şi vouă.

ncepută pe 18.06.2020-Terminată -21.06.2020

Volumul al 9 lea''basme ''

Radu Dan Alexandru''Alias''-MISTERUL POEZIEI.


Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.