120.Nimbul - Radu Dan Alexandru

NIMBUL


I
A fost odată, între mii și mii de nebuloase,
Un Nimb care se rupse din cerul infinit și vast,
Și tot colindând în lung și lat acest spațiu….
El dorea să găsească un suflet pur, neprihănit,
Cel care să-i dea un amor veșnic, strălucit.
II
Ajungând într-o suflare la un minunat loc,
Văzu el o tânără fecioară cu chip de înger,
Care împărțea strălucire, iubire cu foc
Și care tot ce mângâia… răsărea pe loc,
Simțirea-i vibra, ochii, a flori de soc.
III
Apropiindu-se de tânăra nestemată-fată,
Tot ce atingea îngheța, în calea sa deodată,
Lăsând totul în urma sa static și atât de rece,
Încât, nici strălucirea nu reuși să o dezlege.
Nimbul coborî în mii de ape fumurinde, îmbălsămându-se.
IV
O dată pentru marele Sfântul Tată,
Pe urmă, pentru iubitul Sfânt Fiu,
Și, în cele din urmă, pentru Sfântul Duh,
Cei care au acea botezare în lume,
Prin potirul dulce, de apă vie, de născare.
V
Și din ea se ridică un brav încântător fecior,
Care împărțea în acel sublim decor
Dragostea unui simplu viu muritor
Care își dorea să iubească măcar o dată.
Cu a sa dragoste curată.
VI
Zărind- o mai bine pe frumoasa fată
Care lumina atât de tare, ca o stea în depărtare,
Se îndreptă spre locul magic în care
Ea stătea și tot se minuna de a sa învârtire,
Era atât de caldă și plăpândă
Încât Nimbul tare se minuna.
VII
Acesta îi zise: -Cine ești Tu, cea care împarți strălucire?
Ți-am simțit căldura, din depărtări lungi, marine
Și am venit a te cunoște mai bine,
VIII
-Sunt Terra, o frumoasă prințesă din Calea Lactee,
Adăpostesc în inima mea mii și mii de fărime
Încât nu mi-ar fi deajuns o veșnicie a ți le spune,
Însă, nu știu cât timp vei fi tu lîngă mine și dacă pot să mă încred
A le mărturisi tocmai ție.
IX
Atunci,ridicându-și ochii dulci, stele îi străluci în privire,
– Cine ești și încotro vrei să te duci?
Iar Nimbul îi răspunse: -Eu sunt aducătorul fericirii,
Am venit acum, pe -o rază, să pot a te ajuta a-ți împlini iubire,
Să-ți liniștesc durerea pe care o ții adânc în a ta simțire,
X
Să pot a-ți dărui lunga, darnică bucurie, prin îmflorire
Și să nu o lași niciodată din mâini, pentru că …te voi duce pe aripi sfinte!
Doresc a te cuprinde și să-ți mângâi al tău trup fierbinte,
Să creăm picături aromate din pură, caldă viețuire
Care stă în inima ta, de atâta, amară, lungă vreme.
XI
Să reușim a lăsa tandrețea să zboare în eter,
Ca să ajungi să-i cunoști minunatul său mister
Și să dai uitare acelui gând de singurătate, rău, efemer,
Acum, te vei urca pe coama mea și cu aripile mele,
Vom colinda prin spațiul larg și atât de magic, spre nicăieri,
XII
Și,suindu-se pe coama lui, ușor, se îndreptară către stelele strălucitoare,
Deschizîndu-se un abis încântător, frumos de nedescris,
Încât și …Luna le zâmbi dulce, din acea mirifică, plăcută depărtare
Aducându-i în inima ei,simțirea bătăilor ușoare, tot mai năvalnice, șI tot mai tare,
Când se apropie de acea stea din mândră, din luminoasă zare,
XIII
Care ardea cu strălucirea sa atât de mare,
Fiindu-le atât de pură și de înălțătoare.
Își dădură sărutări sub acea caldă privire de soare
Care înfructa frumoasa și minunata lor îmbrățișare.
Ce sclipiri argintii, aducîndu-le în inimă bucurii!
XIV
Deodată, cînd lumea se făcu albastră
Și admirau frumosul cer plin de zestrea măiastră,
Un cal înaripat se coborî pe o rază de lună
Și fură privirea ei, cea dragă și pură,
Iar, fecioara ca picată dintr-o lună, se îndrăgostește de acesta….și nu-i a bună!
XV
Nemaivăzând, nemaiauzind, se îndreptă către el,
Și… încălecându-l, zbură în lungul minunatului eter,
Parcă văzând o nălucă, și iubirea sa a luat-o la fugă.
Gonită de fericire și la auzul că, vrea să-i dea năframă,
Ea plecă grăbită, în zarea cea mirifică, lăsîndu-l pe frumosul Nimb, însingurat.
XVI
Atunci, Nimbul zărind această necurată faptă, se retrase, zicându-și în gând:
– Nu voi mai căuta să mă îndrăgostesc niciodată, de o altă înstelată,
Voi sta în singurătatea mea, atât de dulce și firească,
Nu am sorți să mai zîmbesc, în această viața, vreodată,
Chiar dacă…aș colinda această lume toată, o dată.
XVII
Când stătea așa și-și vorbea în gând,
A zărit pe cer o altă frumoasă fată care se perinda,
Și atunci, începu iar,inima a-i bătea
Crezînd că, aceasta este perechea care îi este sortită.
XVIII
Venus era al său mirific nume,
O fecioară fascinantă, încântătoare,
Care lumina în depărtare, prin a sa candoare.
Simțind Nimbul a sa frumusețe atrăgătoare,
Își încercă norocul, din nou, sub mândrul Soare.
XIX
Însă, n-a mai fost să fie cum a fost la început
Când visul de iubire îi fusese spulberat, pierdut,
Fusese pământiu, având mânie mare,
Și se-ntreba mereu, cu ce-a greșit…oare…
Când a fost un astru în mirifica zare?
XX
De ce a fost dat pe marele viu pământ
Și nu reușeste să împartă cu cineva iubire, nicicând?
XXI
Razele de soare vibrau cu el într-o vie îmbrățișare.
Frumoasa Venus i-a reaprins speranța,
Era fericit iar stelele îi surâdeau
În semn de încurajare.
XXII
După primul eșec în dragoste,
Inima îi fusese înghețată.
De durere, Nimbul s-a transformat într-un muritor, pe tărâm trecător.
Acum, Venus a înfăptuit o minune.
Cu o privire și un surâs a dezghețat nu numai inima Nimbului ci și speranța acestuia.
XXIII
O dată pentru marele Sfântul Tată,
Pe urmă pentru iubitul Sfânt Duh,
Și,în cele din urmă, pentru Sfîntul Fiu,
Cei care au acea botezare în lume,
Prin potirul dulce, de apă vie de născare
XXIV
Care se găsea la căpătul abisului de stele
Unde nici raza Soarelui nu reușește a pătrunde,
Până acolo în întunecimea mare….de unde?
Potirul îl aștepta pe bravul Nimb, să ia trei sorbiri din el,
Pentru a prinde mare, vânjoasă putere.
XXV
Și… încălecând calul său ,,se duse de parcă străpungea văzduhul.
Gonea mai iute decât gândul, spre palatul de cleștar.
Copacii din pădurea deasă, parcă începeau să prindă viață.
Auzindu-le vocile tremurânde, deodată, îl trecu un fior,
Venindu-i presimțirea că-n viața lui și-n lume va fi o năpastă.
XXVI
Între Nimb și frumoasa Venus nu era nevoie de cuvinte,
Se înțelegeau doar din priviri.
Nimbul, din prea multă iubire, i-a promis lui Venus….un nou răsărit.
Va aceasta demnă de încrederea și iubirea Nimbului?
Îi va răspunde încrederii cu încredere și iubirii cu iubire
Și nu numai pentru o viață ci… pentru o eternitate?
XXVII
Nu a fost să fie nici de data aceasta.
Freamătul din simțirea-i înmărmurind, de -o înghețare
Într-o clipită, frigul o face țurțure,
Aducând în inima sa o neașteptată schimbare
Și-i spune: – Nu vreau deloc iubirea ta, pe care tu o dai prin prăpăstiere,
De-a frigului tău, înlesnită, înlemnită, geroasă simțire!
XXVIII
Apoi, Nimbul plecă, piezându-și urma în depărtare.
Era necăjit,mânios, încețoșat,ruptura dintre el și Venus, l-a dezorientat.
Crezuse în noua iubire, Atracția nu fusese reciprocă?
Venus a provocat noi răni în sufletul și-n inima Nimbului.
XXIX
A trecut ceva timp de la trista despărțiire.
Venus plecase în lumea ei, Nimbul rămăsese în lumea lui.
Nimbul surâdea trist, își promisese să nu mai verse lacrimi
Pentru Venus și nici pentru o altă fată din lume.
XXX
Și, uite că, din zări, se ivi un cal înaripat și nărăvaș.
Nimbul îl strigă, din acea, încântătoare depărtare,
Și, venind ca-ntr-un suflu de fulger, în acea galopare,
Îl înhămă, și acum,spre lunga, mirifica zare,
Plecă cu inima vâltoare, să caute o altă prințesă.
Îi revenise speranța.
XXXI
Și… galopând pe drumul său împădurit de multe stele,
Văzu o altă frumoasă prințesă, pe numele ei, Marte,
Însă, dorind sa se apropie aâtt de aproape, îl arse
Și atunci, Nimbul se dădu îndărăt, nițel, și se gândi:
„Ce poate să-mi facă ea?!
”Doar nu mă va respinge în lumea mare, grea!”
XXXII
Atunci, Nimbul se avântă către ea, să o cunoască,
Însă, aceasta era fierbinte și… Nimbul a început să se topească.
Se îndepărtă un pic de frumoasa fată și-și zise:
XXXIII
” Decât să mor, topit de viu, mai bine rămân singur, însă,viu! „
Nimbul nu avusese noroc nici de această dată.
Decepționat fiind, se închise în el.
Pe fața lui nu i se citea nimic, în ochii lui era tăcere.
XXXIV
Deși trist, Nimbul plecă mai departe, în perindare strălucitoare,

Stelele îi erau îndrumar, luna îi era felinar în noapte.
XXXV
Când soarele a răsărit, l-a văzut pe Nimb și l-a întrebat:
-Frate Nimb, de ce ești atât de trist?
Peoucuparea soarelui față de starea lui, l-a înduioșat și a început să lăcrimeze.
Lacrimile i-au dezghețat speranța.
XXXVI
-Mulțumesc, va fi bine, frate Soare!Va fi bine!
Am colindat toată această mare lume, de atâta și atâta timp
Însă, n-am găsit iubirea adevărată care să-mi dezghețe inima!
Acum, mă simt istovit și vreau să mă retrag în singurătate,
În această lume nimic nu-mi este clar.
XXXVII
Auzind acestea, blândul Soare îi mângâia pentru a-l scoate din însingurare.
Inima Nimbului era rănită, primise multe lovituri de la viață,
Pentru el, clipele nu erau clipe, se transformaseră în zile prea lungi și foarte reci.
XXXVIII
Apoi, se avântă într-o galopare, lăsând în urma-i înghețare.
Va găsi el o altă frumoasă fată care să-i învie simțurile?
Va găsi un imbold de luptă pentru fericire?
XXXIX
Aurora,zeița zorilor, a fost o altă încercare.
Era frumoasă,strălucitoare, însă…își schimba chipul permanent.
Nimbul nu îți dorea o astfel de soție.
Dezamăgit din cale afară, Nimbul s-a retras în palatul său de cleștar.
XL
Palatul îi devenise un loc de refugiu, de adăpost, în care își plângea soarta.
Dincolo de zidurile palatului era tăcere.
Până și gândurile Nimbului tăceau. Nimbul devenise absent la tot ceea ce ținea de viață.

XLI
Însă, fratele Soare, a trimis ale sale raze
Încercând, pentru a mia oară, să dezghețe simțurile Nimbului.
Razele soarelui îi zise:
Nimbule, lumea are nevoie de tine, stelele, planetele, oamenii, toate viețuitoarele!
XLII
În lume era mare chin.
Nici măcar țipetele și vaietele celor suferinzi, nu l-au determinat pe Nimb
Să iasă în lume și răului să-i pună capăt.În lume și în vale…era secetă mare,
Era o arșiță care, încet-încet, topea totul, lucruri,viețuitoare…
Până și lacrimile se uscau din lipsă de apă, răcoare.
XLIII
Până și planetele au început să se întrebe:
-Unde a plecat Nimbul… oare?
De ce nu mai apare deloc în acestăa minunată zare?
Ar fi dorit și ele măcar o mică alinare,
Fiindcă mult timp au petrecut sub tirania regelui Asteroid.
XLIV
-Aș vrea să vină din nou Nimbul, strigă una dintre ele,
Tare mai arde acest rege, cu ale sale brațe-flăcări, brațe nimicitoare!
Eram planete fericite înainte de venirea lui în univers!
XLV
Cât timp va trece până va fi detronat
Acest rege crud și nemanierat?
Noi, planetele, încă îl mai așteptăm pe acel prinț
Care va alunga din lume pe acest rege atât de rău.
Ne este dor de iarnă, să învățăm de la fulgii de nea
Cum se dansează la braț cu fericirea.
XLVI
O dată pentru marele Sfântul Tată,
Pe urmă pentru iubitul Sfânt Duh,
Și, în cele din urmă, pentru Sfântul Fiu,
Cei care au acea botezare în lume,
Prin potirul amar, de apă moartă, ridicare.
XLVII
Vorbele planetelor au avut darul de-al readuce pe Nimb la viață.
Bucuroase de revenirea acestuia, planetele l-au informat
de ceea ce s-a petrecut prin lume în lipsa sa.
Răcoarea trebuie să revină în vale și-n lume.
Arșița este devastatoare.
XLVIII
-Nimbule, te-am așteptatm să revii cu a ta dulce, suavă boare!
Deși nu aștepți răsplată, noi îți vom dărui
Recunoștință pentru eternitate!
Nimbul le răspunse:
XLIX
-Va trebui să colind din nou, întinse depărtări,
Să vă las, ducându-mă în lungi, firești zări,
Să îmi pot găsi scumpă,veșnică iubire,
Care stă pe neștiute stele, așteptându-mă dincolo de zăbrele,
Să mă duc la ea și să o scap dintre ele.
L
Planetele îduioșate i-au permis Nimbului să plece
Să o elibereze pe frumoasa prințesa Nea
Din brațele flăcări ale regelui Asteroid.
Din depărtare, se auzea glasul prințesei.
Aceasta striga după ajutor:
-Să mă ajute cineva, să înghețe aceste zăbrele de foc,
Nu voi reizsta mult, simt că, mă sufoc!
LI
Nimbul mergea călare spre acea zare unde se auzea strigare,
A mers drum îndelungat, și tot a mers prin noaptea înstelată.
Gasul prințesei se auzea mai tare și tot mai aproape,
În acea mirifică noapte, încât simțea că, inima tot mai tare îi bate,
Auzind glasul sfâșietor al prințesei,
Drumul spre aceasta i se părea tot mai lung și istovitor.
LII
Atunci, trimise o boare, pentru a-i fi mai ușor
Și pentru a ajunge mai repede la locul unde prințesa Nea era ținută prizonieră.
Va reuși so elibereze? Regele Asteroid nu era un rege ușor de învins.
LIII
Acest rege dorea să o păstreze doar pentru el.
Prințesa Nea era tristă. Îi era teamă că, niciodată nu va fi eliberată.
Totuși, încă nu își pierduse speranța și de aceea, striga după ajutor.
LIV
Pentru a-l învinge pe regele Asteroid și pentru a o salva pe prințesă,
Nimbul știa că, va trebui să găsească luptători de elită, care să-i fie alături.
Așa că, a decis să ceară ajutor de la fratele său, Gerul,
Să-i permită să bea trei sorbiri din Potir,
Pentru a prinde vânjoasă, mare putere.
LV
Apoi, să se întoarcă repede pentru a o salva
Pe draga lui prințesă Nea
Din mâinile Asteroidului .
LVI
Nimbul voia să-i ceară fratelui său, Gerul,
Frumoasa armura sa cristalină și paloșul de gheață,
pentru a-l ajuta să-l învingă pe nemilosul rege Asteroid.
LVII
Ajungând în fața castelului fratelui mai mare, Gerul,
Le zise gărzilor de zăpadă:
– Vreau să-mi văd fratele!
Însă, trei cuvinte magice trebuiau rostite,
Pentru a fi lăsat să intre în castelul mare cât o stană.
LVIII
Castelul se ridica în văzduhul de omăt care acoperea
Acel ținut plin de al înghețării simțire.
Nimbul rosti așa:-Gerule, sunt eu! Ușile i se deschiseră.
Când se revăzuaseră tare înduioșător a fost,
Să vă descriu bucuria acestora nu mai are rost.
LIX
-Spune-mi frate, ce te aduce pe la mine,
Cu ce te pot ajuta?
Te rog, să nu mă bagi în vreo încăierare, cu nu știu cine!
Te cunosc, știu cât de furtunos îți este felul .
LX
-Da, mă știi! Frate drag, am venit din depărtare,
Să îmi dai armura și paloșul de gheață,
Vreau s-o salvez pe prințesa Nea.
-Bine, eu ți le dau, însă, pentru a-l doborî,
Trebuie să-ți dau și ale mele puternice brațe,
Altfel, nu vei reuși să ții paloșul de gheață…bine!
LXI
Apoi,le desprinse, dându-i-le viteazului Nimb.
Acesta, prinzându-le printr-o boară ușoară adiere,
Vârându-și paloșul de gheață într-o teacă argintie,
Și îmbrăcat în splendida sa armură lucitoar-sidefie,
Plecă în zarea pură….pentru a-și regăsi fericirea.
LXII
În timp ce străbătea cuprinsul și necuprinsul, călare și-n goană mare,
Nimbul se întlni cu Fulgerul care-i ceru cu ardoare,
Un strop de apă pentru a-și potoli setea și focul din suflet.
LXIII
Cândva, vărsa picuri arămii peste întreaga lume,
Însă regele Asteroid îi luase această putere,
Până și Fulgerul nu mai simțea nici măcar o mângâiere.
LXIV
Nimbul i-a zis:
-Nu mai sta aici în solitudine!
Hai, vino cu mine, să unim ale noastre bune forțe
Și să-l învingem pe Asteroid, un rege care arde nu numai o mirifică vale,
Arde și lumea întreagă, pârjolește tot ce-i stă în cale.
LXV
Nimbul și Fulgerul se avântară spre valea seacă,
Să se înfrunte cu nemilosul rege Asteroid.
Împreună vor reuși să elibereze prințesa?
Vor scăpa valea și lumea de flăcările nimicitoare?
LXVI
Nimeni nu se împotrivea dorințelor și poftelor
Pe care le avea regele Asteroid,
Peste toată lumea răutatea sa vibra,
Și nimic în calea sa nu i se opunea,
Încât, el, atât de arzător și de luminos, se credea,
Deși, era doar un biet asteroid, nu era o stea.
LXVII
Teama de el, în toate se înfiripase,
Înainte de Nimb, nimeni nu s-a încumetat să-l înfrunte,
Și pe frumoasa prințesă Nea s-o elibereze.
Asteroidul instaurase teroarea, era regele terorii,
LXVIII
Brațele sale, adevărate flăcări vii, valea o pârjoleau,,
Aproape pe oricine secătuind de forța sa vitală,
Nimeni nu mai credea într-o minune,
Regele Asteroid carbonizase aproape totul,
Însă, nu a reșit să carbonizeze și speranța.
LXIX
Supușii regelui Asteroid îl așteptau și tot îl așteptau pe Nimb,
Se tot văitau și întrebau: -Unde este el, Salvatorul nostru?
De ce nu mai apare în această toridă, incandescentă vale?
Off! Off! Ce infern a devenit acest tărâm, care nu demult era o încântare!
LXX
Nimbul și Fulgerul s-au gândit să-și întărească forțele.
Voiau să obțină victoria.
Regele Asteroid nu era un rege ușor de combătut.
De aceea, înainte de-a începe lupta cu acesta, sau hotărât să ceară ajutor și de la altcineva.
LXXI
Mergând la galop, pe cai vijelioși, ajunseră pe tărâmul norilor făloși,
-Cine este șeful acestui respectabil ținut?
Un Nor alb, bătrân, într-un baston stând rezemat, le răspunse:
-Eu sunt…..însă, din curiozitate, Cine întrebă de mine și de unde vine?
Toți am vrea să știm, dacă ne veți fi amici,ori dușmani vreți să fim?!
Vreau să știu dacă vă gonim sau oaspeți o să ne fiți!
LXXII
Nimbul îi răspunse:
-Venim în scopuri pașnice și vă rog,alăturați-vă nouă, în lupta contra regelui Asteroid!
Împreună vom reuși să-l învingem pe acest rege nemilos
Și să readucem totul la normal.
Vom elibera și o prințesă, ținută în captivitate de acest rege!
Prințesa Nea este numele acesteia.
LXXIII
-Bine, m-ați convins! spuse Norul cel bătrîn. Am să vă dau doi frați, sunt frați gemeni, puternici și buni.
Apoi, i-a chemat pe frații gemeni și le-a zis ce vor avea de făcut.
Se întoarse către Nimb și-i zise: Sunt luptători puternici,
Atât de puternici încât nimeni nu a reușit să-i învingă pe acest tărâm!
LXXIV
– Și toți patru plecară-n zare, într-o vijelioasă, mare furtună, pentru a-l detrona pe regele Asteroid.
După pârjol, secetă, lacrimi și durere… Nimbul și ai săi luptători frați
Vor să aducă în lume și-n vale: liniște, verde, zâmbete, răcoare,
Prințesa Nea să fie salvată și dacă va dori, Nimbului să îi fie mireasă.
LXXV
A trecut mult timp de când în lume și-n vale era verde și se simțeau arome de floare,
Fluturii îți umezeau aripile în rouă, se auzeau râsete, chiote…
Acum, doar în vis te poți simți liber și bine,
Din fericire, regele Asteroid nu a reușit să stăpânească vise!
LXXVI
-Nimbul ne-a uitat și nimeni nu va mai apărea vreodată, în această speluncă, ! ziceau unii.
-Nimbul nu ne-a uitat! ziceau alții.
Regele Asteroid nu reușise să pârjolească toate speranțele.
Unii dintre supușii acestuia încă sperau și aveau vise.
LXXVII
Va reuși Nimbul și ai săi luptători să învingă răul? Va înflori speranța?
Va fi libertate, liniște și răcoare în vale și-n lume, nu numai în vis?
Prințesa Nea va accepta să-i fie mireasă Nimbului?
Care va fi sfârșitul regelui Asteroid?
LXXVIII
-Nu știu dacă mai rezist, nu mi-a rămas prea multă putere! spuse Saturn, cu o voce sfârșită.
-Nici eu…!spuse Jupiter, cu o voce sugrumată.
-Dacă Nimbul întârzie să vină, mă voi dezintegra, adăugă Mercur.
-Trebuie să rezistăm, orice ar fi trebuie să rezistăm! spuse Pluto,îmbărbătându-le pe celelalte șapte planete.
-Să nu ne doboare regele Asteroid,înainte de venirea Nimbului! își arătă preocuparea Jupiter.
După cum se pare, până și planetele erau la capătul puterilor. Regele Asteroid le-a dus și pe acestea în pragul disperării.
LXXIX
Planetele nu terminaseră de zis ceea ce aveau de zis, și….i-a zărit venind din depărtare
Pe Nimb și ai săi luptători, aducând cu ei o mult așteptată boare de vânt,
Încât totul în jur a devenit deodată…oază de liniște și răcoare.
După pârjol era binevenită acea stare de bine, de respirare,
LXXX
Până și simțurile reveniseră la vechea lor stare,
Stare pe care o avuseră demult, înainte de plecarea Nimbului în acel mare, întins și enigmatic necunoscut.
Nimbul n-a prevăzut, ceea ce urma să se întîmple, după plecarea sa:
Suferința viețuitoarelor, chiar și a planetelor, planete care încercau a supraviețui în mirificul și complet univers,
Sechestrarea prințesei Nea, pârjolirea văii…
LXXXI
Regele Asteroid, atotstăpânitor, cu brațele-flăcări voia să ardă totul,
Neținând cont de nimic și de nimeni,
Condamnând pe toți la singurătate și făcându-i să plângă
După o conviețuire în armonie și pace.
LXXXII
Cruzimea regelui Asteroid creștea și tot creștea.
Deși avea multă putere, el încă mai voia.
Nepăsâdu-i deloc, de suferinàa celorlalți, ardea cu mai mult patos, întețea al său foc.
Lumea și valea deveniseră un cuptor în care Asteroidul ardea speranțe și simțiri.
LXXXIII
Se avântară Nimbul, Fulgerul și cei doi frați,Norii, spre palatul regelui Asteroid,
Pentru a o salva pe frumoasa prințesă Nea,
Pentru a reda o viață tihnită…întregului tărâm și văii…
Și, pentru a-l alunga pe regele Asteroid
De pe tărâmul care fusese cândva…mirobolant,
Pe vremea când Asteroid nu-l stăpânea, nefiind rege,
Ci, un simplu cavaler în straie lucioase, însă nu ardea pe unde trecea, neavând putere.
LXXXIV
Un castel strălucitor și impunător era castelul Regelui Asteroid.
Fără îndoială nu era un altul mai grandios în acel regat.
Castelul era roșiatic ca para focului și emana energii răuvoitoare,
Umindu-l pe Nimb și ai săi luptători: Fulgerul și frașii gemeni, Norii.
LXXXV
Aceștia, înainte de-a se avânta luptă, se opriră pentru a se preschimba și să prindă mai multe puteri,
Norii se uniră,Fulgerul se zdrucină și Nimbul se zbuciumă, încât prin forța lor,
Înghețară toată valea.
Văzând aceasta, regele Asteroid, rău se înfurie și din depărtare, a început să arunce cu flăcări,
I-a nimerit, însă…fără a-i răni, aceștia formând un scut,
Scutul îi proteja și totodată avea puterea să returneze săgețile
Spre cel care le-a lansat.
LXXXVI
În luptă s-au auzit și cuvinte de îmbărbătare, din partea Nimbului pentru luptătorii săi:
-Frați Nori, sunteți războinici din curaj creați, să nu abandonați, orice ar fi!
-Fulgerule, să nu lași garda jos, oricât ar încerca regele Asteroid să te inducă în eroare!
Trebuie să-l răpunem, orice ar fi și cu orice preț!
-Frați Nori, Fulgerule, nu uitați, noi suntem în luptă și pentru ale noastre stihiii!
LXXXVII
Se avântară în luptă. Nimbul lovea cu suflul lui cel puternic și mare,
Fulgerul lovea cu energiile sale,
Frații Nori porniseră o ploaie, și apoi, unindu-și forțele, au format o tornadă.
Regele Asteroid trăgea în ei cu săgeți roșiatice, însă, văzând că, scutul le reîntoarnă,
Acesta s-a ascuns după acele curcubeie care se iveau în zare.
LXXXVIII
Deși, nu avea cum să învingă, regele Asteroid nu renunța, continua să arunce cu săgeți arzătoare,
Frații Nori le respingeau atât de ușor,
Prin puterea suflului său, Nimbul îi atinse regelui Asteroid, a sa armură strălucitoare,
Și-l înfurie atât de tare, încât una din săgețile sale sale, aruncate la întâmplare,
L-a rănit pe Fulger, foarte tare.
LXXXIX
Nimbul a decis să se retragă, pentru a-i obloji lui Fulger a sa rană.
Crezându-se victorios, regele Asteroid le zise cu o voce tunătoare:
-Să nu vă mai văd prin al meu regat!
Dacă veți îndrăzni vreodată, vă voi pune la rotisor!
În acest regat…eu sunt cel care face legea și dau prin arzător, tot ceea ce vreau.
Dacă veți reveni o să vă prefac în mii de pulbere și am să vă spulber în eter.
Ori veți fi puși la rotisor, ori veți fi spulberați în eter!
XC
Prințesa Nea, simțind momentele de slăbiciune ale Nimbului și luptătorilor săi,
Cu ultimele sale forțe le strigă acestora cuvinte de îmbărbătare:
-Timpul nu este de partea mea, înconjurată de aceste flăcări, nu știu cât voi mai rezista!
Învingeți-l pe cel care m-a închis în această cușcă de foc.
Eliberați-mă, vă rog! Simt că mă sufoc!
XCI
-Nu abandonați lupta! Fiți dârzi!
Uniți-vă forțele iar și iar, până când veți obține victoria!
Vreau să fiu salvată, însă…și mai mult îmi doresc, să fie salvată valea, lumea, întregul univers!
XCII
– O voi salva! O voi salva! Le zise Nimbul luptătorilor săi.
Prințesa Nea îmi este perechea și îmi va da răcoarea de care am atâta nevoie,
De aceea, va trebui să contracarăm cu ale noastre puteri și să nu dăm înapoi.
XCIII
Deodată, amintindu-și că, mai are apa vie, scoase butelca și trei înghițituri sorbi,
Și dându-le și celor doi, gustară și ei din ea, și prinseră ceva forță din nou.
Apoi, Nimbul rosti o incantație și rana Fulgerului a dispărut ca prin farmec.

XCIV
Erau gata de luptă!
Ajungând la castelul gălbui ca de culoarea unei gutui,
Au căutat un loc de ascunziș, la umbra unui tufiș,
Unde au început să își facă un plan de contraatac.
Regele Asteroid se aștepta la o revenire de-a lor,
De aceea, la porțile castelului a pus de stajă raze nimicitoare
Să nu care cumva, să poată intra cineva prin surprindere.
XCV
Cu forțe proaspete și nimicitoare,
Nimbul, Fulgerul și frații Nori au năvalit peste razele fierbinți, înghețându-le.
Furios, din cale afară, Regele Asteroid urlă:
-Iar ati venit să o luați din ale mele brațe pe frumoasa prințesă Nea?
-Da, și vreau să o eliberezi!
Dacă nu, noi vom lupta până te vom detrona și prințesa tot o vom lua!îi răspunse Nimbul.
-Cine?Voi să mi-o luați? Am reușit o dată să vă alung, l-am rănit pe Fulger,
Voi credeți că, nu voi reuși încă o dată? tună glasul regelui Asteroid.
XCVI
Și, acestea fiind zise, părțile rivale au început a se întrece în puterile pe care le aveau,
Nimbul suflând tot mai tare,Tunetul lovind cu jale, Norul răpăind a ploaie,
Asteroid nu se lăsa, lovea și el cu brațele sale înflăcărate.
În timp ce puterile își ciocneau, în vale se formau curcubeie fantastice,
XCVII
Regele Asteroid simțind că își pierde puterile,
Căută să dea un ultim asalt Nimbului și luptătorilor săi,
în speranța de a-i face praf,
Însă, aceștia, mai puternici, îl loviră tare, spărgîndu-i armura.
Văzându-se într-o situație fără ieșire, Regele Asteroid se predă.
XCVIII
Totuși, încercă un ultim tertip:
-Uite, acolo în turn este prințesa Nea! Crezând că le-a sustras atenția, acesta se smuci, încercând să scape.
Nu i-a reușit tertipul.Tunetul îl plesni și regele Asteroid încremeni.
-Victorie! Victorie!
Nimbul,val-vîrtej, urcă în turnul unde prințesa Nea era închisă.
-S-a terminat chinul tău, iubirea mea, am ajuns să te salvez, într-un final.
Și, suflînd cu toată puterea, zăbrelele de foc deveniseră de gheață,
Apoi, le sfărmă cu paloșul.
XCIX
Prințesa Nea a fost eliberată.
A început să ningă cu fulgi mari și pufoși,
O adevărată încântare pentru ochi și simțuri.
Se auzeau râsete în vale, în lume, în univers.
Viața își vedea mai departe, într-un mod plăcut, de-al său mers.
Nimbul, prințesa Nea , Fulger și frații Nori, au încălecat pe caii lor de gheață
și-au pornit cu mare zor spre palatul de cleștar al Nimbului.
C
Pentru a sărbători victoria, Nimbul a organizat un festin mare,
Invitați fiind: oamenii, stelele, planetele și norii.
În timpul petrecerii, Nimbul îi ceru mâna frumoasei prințese Nea.
CI
Prințesa acceptă cu mare bucurie, fiind îndrăgostită de privirea salvatorului ei.
Își uniră buzele și, ca prin farmec, în sala de ceremonii a început să fulguie.
O poveste de iubire avea nevoie de efecte de poveste: dansul fulgilor de nea.
CII
După trei zile de petrecere, oaspeții au plecat la casele lor.
Nimbul a trebuit să se despartă și de luptătorii săi: Fulger și frații Nori.
Fiind dârzi, aceștia au reușit să își ascundă lacrimile în al lor interior.
-Ne vom vizita când nu vom mai rezista de dor! îi asigură Nimbul.
Au trecut anii, trec și încă vor mai trece, însă iubirea dintre Nimb și a lui soție, prințesa Nea, crește și crește!
În palatul de cleștar al acestora, nimeni nu este trist, altfel nu ar fi un palat de poveste.
Cât despre vale, lume și univers….Își văd de-al vieții curs, încet-încet!

DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

Începută 22.01.2018.-Terminată 23.10.2019.

Volumul al 9 lea''BASME''

Radu Dan Alexandru''Alias''-MISTERUL POEZIEI

Corectură făcută de '' Scriitoarea Lăcrămioara Iva și Publicată în Revista'' CUTEZĂTORUL' în Revista ''MAGAZIN CRITIC'',cît și în Antologia''LITERATURA DIN CĂLIMARĂ'' Volumul al V lea -În Anul 2020


Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.