Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLXXXI

(Drumul abia se mai vede pe câmpul pustiu,)

Nălucirile vuiesc prelung prin rafalele de vifor-
Dezlănțuite într-o simfonie cu grave arpegii...

caut rostul printre cruci
sus pe deal lângă capelă
parcă ninge cu nisip
lustre -

se scurge zăpada
ca o lacrimă
peste întâiul fir de iarbă răsărit
şi cerul se deschide

Din spuma mării nălucesc
sălbatici cai pursânge trac,
visând tărâm neomenesc,
unde clepsidre sparte zac.

Zăpada-i spulberată,câmpia-i toată răni,
E crivăț până-suflet, tristețea cere vămi,
Singurătatea-ntinde pe lume cinic voal,
Din hăuri, aprig vântul, amenință prin geam...

cojoc
Vorbit!
Cine tremură
pentru viață

Străin în propria-i ogradă
Stă umilit mândrul popor!
Pe gâtul lui, ca o obadă
Îndureratul Tricolor,

Cum ar fi să ai în suflet dor,
Atunci când nu te simți bine,
Dar cerul nu are niciun nor
Și totuși vin crizele de suspine.

Tu porți pe umeri zorii Dimineții,
Și-n suflet,rozele trandafirii.
În mii de versuri Te-au cântat poeții,
Dar numai Tu ești floarea Frumuseții,

În iad

printre flăcări de jad,
în iarbă înaltă

Aici contemplăm, aici visăm,
Aici creăm, iubim și evaluăm,
Diluăm energii, pulsăm, balansăm,
Diminuăm, accentuăm și vibrăm.

Dunia Pălăngeanu

POVESTEA CRĂIESEI